Preşedintele Cubei vine în audienţă la Papa Francisc
06.05.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francis urmează să îl primească în audienţă privată pe preşedintele Cubei, Raul Castro, duminica aceasta, 10 mai. Directorul biroului de presă al Sfântului Scaun, pr. Federico Lombardi SJ, a confirmat faptul marţi, public, ca răspuns la întrebările jurnaliştilor. Puţine detalii sunt cunoscute despre audienţa în sine: va fi „strict privată”, a declarat pr. Lombardi, şi va avea loc în biroul Sfântului Părinte de la Aula Paul al VI-lea.
Declaraţia care confirmă vizita aminteşte apoi contextul, inclusiv rolul jucat de Papa Francisc în realizarea unei „dezgheţări” semnificative în relaţiile dintre Cuba şi Statele Unite, după revoluţia comunistă de pe insula, condusă de fratele mai mare al lui Raul Castro, Fidel Castro, la sfârşitul anilor 1950 şi începutul anilor 1960. „După cum se ştie,” se arată în declaraţie, „preşedintele Raul Castro a mulţumit public Papei Francisc pentru rolul a jucat în apropierea dintre Cuba şi Statele Unite ale Americii”. Când Castro şi preşedintele american Barack Obama au anunţat intenţiile de a continua munca pe îmbunătăţirea relaţiilor, Obama a spus la rândul său: „Sanctitatea Sa Papa Francis mi-a adresat personal un apel, şi la fel preşedintelui Cubei, Raul Castro”.
Dezvoltarea relaţiilor bilaterale a continuat între timp, Departamentul de Trezorerie al SUA aprobând luni reluarea serviciilor de transport de pasageri între SUA şi Cuba. În urma evoluţiilor de pe frontul diplomatic dintre Cuba şi SUA, s-a anunţat de asemenea completarea programului Sfântul Părinte cu o oprire în Cuba, naţiunea insulară urmând a fi vizitată în luna septembrie a acestui an, înaintea vizitei în Statele Unite ale Americii.