Spre cinstea altarelor doi soţi, părinţi ai şase surori şi doi călugări
07.05.2015, Vatican (Catholica) - Chiar în ziua în care la audienţa generală a vorbit despre legătura dintre Sacramentul Căsătoriei şi misterul Bisericii, Papa Francisc a promulgat şi un decret care recunoaşte virtuţile eroice ale unei perechi de soţi. Este vorba despre Sergio şi Domenica Bernardini, din Dieceza de Modena, care au trăit împreună 52 de ani în Emilia, în secolul al XX-lea, şi au murit el în 1966 şi ea în 1971. Nu sunt prima pereche care ajunge împreună la această primă etapă spre cinstea altarelor: să ne gândim de exemplul la deja Fericiţii soţi Quattrocchi din Roma sau la Louis şi Zelia Martin, părinţii Sfintei Tereza de Lisieux. Însă ceea ce face complet singulară istoria lui Sergio şi Domenica Bernardini este deschiderea deosebită a familiei lor faţă de vocaţiile la viaţa consacrată: de fapt, dintre cei zece copii ai perechii, şase au devenit surori şi alţi doi fraţi capucini (unul dintre ei este Arhiepiscopul emerit de Smirna, Germano Giuseppe Bernardini, care a condus peste douăzeci de ani această Biserică de la graniţă din Turcia).
Soţii Bernardini erau o pereche simplă de agricultori: trăiau pe colinele din Appeninul modenez, în zona Pavullo. O pereche – de altfel – ajunsă la căsătorie după ce a trăit personal experienţa dură a suferinţei: Sergio Bernardini, născut în 1882, la numai 30 de ani deja a trebuit să experimenteze pierderea a şapte persoane dragi. Pe parcursul a câţiva ani a trebuit să plângă moartea părinţilor, a primei soţii Emilia şi a trei copii mici. Evenimente pe care omul – rămas singur pe lume – le-a înfruntat cu o credinţă comparabilă cu aceea a credinţei lui Iob. În 1914, noua căsătorie cu Domenica Bedonni – pe atunci în vârstă de 25 de ani – care în acel văduv, deja aşa de încercat de viaţă, a văzut „un bărbat aşa de bun”. „Să îmi dai mulţi copii şi, dacă îţi place Ţie, să fie consacraţi Ţie”, era rugăciunea ei, care desigur că nu se poate spune că nu a fost ascultată. Aceasta într-o provincie Emilia ţărănească, unde copiii aveau să fie o bogăţie pentru cel care trăia din munca pământului; şi de fapt, la sfârşit, soţii Bernardini vor fi constrânşi să cedeze în arendă pământul lor. Dar vor repeta mereu: „Dumnezeu ne-a binecuvântat aşa de mult: nu vom reuşi niciodată să îi mulţumim îndeajuns”.
Un dar – cel al belşugului de vocaţii la viaţa călugărească – împărtăşit până la marginile pământului: în afară de părintele Germano în Turcia şi trei surori călugăriţe vor pleca misionare în Asia şi America Latină. În 1963, într-un alt mod, se va adăuga şi Africa, cu adopţia unui seminarist nigerian, Felix Abe Job, pe atunci student la Universitatea Urbaniana din Rima şi astăzi şi el Arhiepiscop emerit de Ibadan. „Tata Sergio”, a scris amintindu-i pe acei părinţi ai săi Monseniorul Bernardini, „era lăudabil datorită răbdării sale, credinţei în Providenţa Divină, ascultării absolute faţă de Biserică, respectului faţă de slujitorii ei; mama, mistică nu mai puţin decât soţul ei, a rămas fidelă până la sfârşit faţă de Legea Domnului şi cu Sergio a iubit şi a respectat viaţa în primirea sa şi în divulgarea mesajului evanghelic la toată lumea, spre care îi îndrepta spre copiii săi”.
Împreună cu decretul pentru soţii Bernardini, ieri dimineaţă Papa Francisc a promulgat şi alte decrete ale Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor. În afară de a aproba canonizare Fericitului Junipero Serra – anunţată deja pentru septembrie, în timpul călătoriei apostolice în Statele Unite – şi martiriul lui Mario Borzaga şi Paolo Thoj Xyooj, petrecut în Laos în 1960, Sfântul Părinte a promulgat două decrete care atribuie tot atâtea minuni fericiţilor pr. Vincenzo Grossi (1845-1917) şi Maria a Neprihănitei Zămisliri (1926-1998), care aşadar vor deveni în curând sfinţi. O altă minune a fost recunoscută părintelui Giacomo Abondo (1720-1788), care astfel va fi beatificat. În sfârşit au fost promulgate şi decretele despre virtuţile eroice ale Episcopului Giacinto Vera (1813-1881), părintelui Antonio Antić (1893-1965), Giulia Colbert in Falletti di Barolo (1786-1864), Brigida Maria Postorino (1865-1960) şi Raffaela Maria di Gesu Ostia (1915-1991).
