Prima Spovadă şi Prima Sfântă Împărtăşanie în Ladispoli şi Cesano
14.05.2015, Ladispoli (Catholica) - mare nerăbdare şi mari emoţii, duminică, 10 mai 2015, comunitatea catolicilor români din Ladispoli şi Cesano (Italia) au experimentat din nou iubirea generoasă a lui Dumnezeu, care a venit şi în sufletul celor 12 copii care l-au primit pe Isus pentru prima dată în Sfânta Spovadă şi Sfânta Împărtăşanie. După un frumos şi interesant timp de aprofundare a cunoştinţelor despre credinţă, dar şi a unui timp de rugăciune, a venit şi momentul de sărbătoare, mult aşteptat de aceşti şase băieţi şi şase fete. Astfel, după ce au experimentat mai întâi iubirea lui Dumnezeu în Sacramentul Spovezii, vineri în Ladispoli şi sâmbătă la Cesano, îmbrăcaţi în haine albe de sărbătoare, aceşti „noi prieteni ai lui Isus”, s-au îndreptat duminică cu inima curată, pentru a-l primi pe Isus în inimile lor.
Sfânta Liturghie solemnă care a avut loc în biserica „Sf. Ioan Botezătorul”, din Ladispoli, cu începere de la ora 9.30, a fost celebrată de pr. paroh Adrian Chili, la care au concelebrat pr. Ionuţ-Eremia Imbrişcă, pr. Romeo Neculai şi diaconul spaniol Michel Arangunes, prezenţi la Roma pentru studii. După salutul păstorului comunităţii, a urmat o poezie citită de unul din copiii de la Prima Împărtăşanie, poezie care a dorit să amintească tuturor motivul sărbătorii şi mai ales dorinţa acestor copii de a-l primi pe Isus, cu sufletul curat, în Sfânta Împărtăşanie. Deoarece sărbătoarea a fost pregătită în mod special de aceşti copii, lor le-a venit rândul să citească lecturile, psalmul, rugăciunea credincioşilor dar şi să prezinte darurile la ofertoriu. Un alt moment important pentru aceşti copii a fost mărturisirea de credinţă, moment în care cei sărbătoriţi au ţinut o lumânare aprinsă în mână. Emoţiile şi bucuria sufletească care au venit din faptul că l-au primit în inima lor pe Isus, au fost exprimate de un copil din cei „fericiţi” printr-o poezie de mulţumire. Aplauzele credincioşilor au fost ca o confirmare a faptului că iubirea lui Dumnezeu nu încetează niciodată şi doreşte să ne arate aceasta zilnic, în sfânta Împărtăşanie.
Sfânta Liturghie de la Cesano, din biserica „Sf. Sebastian”, cu începere de la ora 17.00, a fost prezidată de pr. Adrian Chili, la care au concelebrat pr. Romeo Neculai şi pr. Claudio Calzoli (paroh italian la Baschi). După procesiunea iniţială şi salutul preotului a urmat un mic dialog între catehet-copii-preot-părinţi, care a avut ca scop să sublinieze valoarea Sfintei Euharistii, să confirme faptul că aceşti copii ştiu ce vor primi la această Sfântă Liturghie, dar mai ales să le reamintească părinţilor că trebuie să-i favorizeze mereu pe copii în a-l primi pe Isus în Sfânta Împărtăşanie. La fel şi în această comunitate, după recitarea unei poezii speciale, copiilor le-a revenit rolul de a citi lecturile, rugăciunea credincioşilor şi de a prezenta Domnului la ofertoriu atât darurile de pâine şi de vin, cât mai ales întreaga lor viaţă. După mărturisirea de credinţă, dorind să sublinieze că toţi împreună sunt fraţi cu Cristos şi fii aceluiaşi tată ceresc, la recitarea rugăciunii Tatăl nostru cei sărbătoriţi s-au ţinut de mâini.
Momentul cel mai emoţionant şi trăit al celebrării a fost primirea Sfintei împărtăşanii sub ambele specii de către aceşti copii, care cu inima plină de bucurie au lăsat ca Isus să vină şi în căsuţa lor mică. Acest lucru a fost scos în evidenţă atât prin cuvântul de mulţumire rostit de unul dintre părinţi cât şi prin poezia recitată de unul dintre copiii sărbătoriţi. Atât pr. Ionuţ în Ladispoli cât şi pr. Adrian la Cesano, în predica de la Sfânta Liturghie, au dorit să scoată în evidenţă iubirea infinită pe care Dumnezeu ne-o arată zilnic, mai ales prin Sacramentele Spovezii şi Euharistiei. Ca dovadă ca aceşti candidaţi la primirea Sfintei Împărtăşanii au fost bine pregătiţi, ei au găsit mereu răspunsul potrivit pentru fiecare din întrebările pe care părintele le-a adresat lor, în timpul omiliei.
La sfârşitul ambelor celebrări pr. Adrian Chili, păstorul acestor comunităţi, după ce i-a felicitat pe „micuţii îngeraşi”, i-a mulţumit în primul rând Domnului pentru aceste clipe de neuitat, momente prin care ne demonstrează concret că ne iubeşte, mulţumind totodată şi tuturor celor care s-au implicat într-o formă sau alta pentru ca sărbătoarea să fie cât mai frumoasă şi trăită cât mai intens, adică preoţilor prezenţi, cateheţilor, corului şi părinţilor acestor copilaşi. (G. Antonina & A. Lucia pentru Ercis.ro)