Papa Francisc: Creştinii mondeni, incoerenţi şi rigizi, îi îndepărtează pe oameni de Isus
28.05.2015, Vatican (Catholica) - Există creştini care îi îndepărtează pe oameni de Isus din cauza convingerii că numai legătura lor cu Dumnezeu este validă; de asemenea, există creştini care îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu din cauza unui comportament nepotrivit, fie afacerist şi monden, fie excesiv de riguros. Dar există şi creştini care ascultă într-adevăr strigătul către Dumnezeu al celor săraci. Acestea sunt câteva din reflecţiile Papei Francisc, exprimate în predica la Sfânta Liturghie celebrată, joi, 28 mai 2015, dimineaţă, în Capela reşedinţei sale din Vatican, inspirate dintr-un fragment din capitolul 10 al Evangheliei după Sfântul Marcu, din Liturgia zilei, citim pe situl Radio Vatican.
Comentând istorisirea despre cerşetorul orb Bartimeu, fiul lui Timeu, care, auzind că trecea pe lângă el Isus din Nazaret, a început să strige: „Fiul lui David, Isus, îndură-te de mine!”, fiind mustrat pentru aceasta de către discipoli şi îndemnat să tacă, Pontiful a enumerat trei feluri de creştini. A vorbit mai întâi despre creştinii pe care îi interesează doar raportul lor cu Isus, un raport „închis şi egoist”, care îi împiedică să asculte strigătul celorlalţi: „Şi în zilele noastre, această categorie nu aude strigătul multora care au nevoie de Isus. Sunt un grup de indiferenţi care nu aud, crezând că viaţa se reduce doar la micul lor grup.”
„Se simt mulţumiţi şi sunt surzi la zgomotul atâtor persoane care au nevoie de mântuire, de ajutorul lui Isus, de Biserică. Aceste persoane sunt egoiste şi trăiesc pentru ele însele, fiind incapabile să asculte vocea lui Isus.” În al doilea rând, Papa Francisc s-a referit la cei care aud strigătul de ajutor dar care vor să îl reducă la tăcere, aşa cum au făcut discipolii când i-au îndepărtat pe copii pentru a nu-l incomoda pe Învăţătorul Isus, considerând că Maestrul le aparţinea lor, că era doar pentru ei şi nu pentru toţi. Aceste persoane care cred că îl pot monopoliza pe Isus îi îndepărtează pe oameni de El.
Pontiful a spus despre această categorie: „Aceştia sunt creştini cu numele, creştini de salon, creştini de recepţie, însă viaţa lor nu este creştină, ci este una mondenă. O persoană care se prezintă ca fiind creştină dar care trăieşte apoi în stil monden îi îndepărtează pe cei care strigă după ajutor către Isus.” În al treilea rând din categoria creştinilor care îi îndepărtează pe oameni de Dumnezeu, Pontiful i-a amintit pe rigorişti, acele persoane care pun numeroase greutăţi pe spatele oamenilor, acea categorie de persoane cărora le este dedicat întreg capitolul 23 al Evangheliei după Sfântul Matei, despre care Isus spune că sunt ipocriţi şi că îi exploatează pe oameni.
Pe de altă parte, Papa nu a omis să vorbească despre categoria de creştini care îi ajută pe oameni să se apropie de Isus: „Această categorie de creştini, care prezintă coerenţă între ceea ce cred şi ceea ce trăiesc, ajută la apropierea de Isus a persoanelor care strigă către El, cerându-i mântuirea, harurile trebuincioase şi sănătate spirituală pentru sufletele lor”. Ne va face bine un examen de conştiinţă pentru a înţelege dacă facem parte din categoria creştinilor care îi îndepărtează pe oameni de Isus sau a acelora care îi apropie de Mântuitorul, pentru că sunt disponibili să asculte strigătul multor persoane care caută mântuirea Sa, a spus Papa Francisc în încheierea predicii.