Înfiinţarea Misiunii Române Unite în cadrul Episcopiei de Mantova
30.05.2015, Mantova (Catholica) - Ziua de miercuri, 23 mai 2015, a fost una în care prezenţa în Mantova a Bisericii Române Unită cu Roma a cunoscut un nou pas spre recunoaşterea oficială şi stabilitate, după o perioadă de activitate de peste opt ani de la deschiderea primei comunităţi la Ostiglia, urmată de cea de la Mantova în anul 2012. În Sala Palatului Episcopal din Mantova, Episcopul Roberto Busti a semnat decretul de înfiinţare a Misiunii Române Unite şi a făcut numirea pr. Vasile Andrei Meseşan ca responsabil al Misiunii, având drepturi şi obligaţii ca şi cele ale unui preot paroh, citim în relatarea de pe BRU-Italia.eu.
Cele două comunităţi vor avea o structură particulară, deoarece nu vor fi legate de un anume teritoriu, ci îşi vor extinde asistenţa pastorală asupra tuturor credincioşilor români de rit bizantin prezenţi în cadrul Episcopiei de Mantova, în strânsă colaborare cu parohiile teritoriale. La acest important eveniment au participat reprezentanţii de seamă ai Diecezei: Mons. Gian Giacomo, Vicar general; Claudio Giacobbi, cancelar; Aristide Pelagatti, director Migrantes diecezan, dr. Giovanni Rodelli, economul Curiei Episcopale; don Bruno Ghiroldi, paroh la Ostiglia; şi don Alberto Formigoni, paroh la Mantova; în frunte cu Mons. Roberto Busti, Episcop de Mantova.
Din partea Bisericii Române Unite au participat pr. Ioan Alexandru Pop, coordonatorul naţional; pr. Marinel Mureşan, protopop de Emilia-Romagna; şi pr. Viorel Flestea, paroh român la Crema. Mons. Busti a dorit să sublinieze importanţa constituirii Misiunii Române Unite cu Roma pe teritoriul Episcopiei de Mantova, act ce va da o stabilitate şi o demnitate acestor comunităţi prezente pe teritoriul mantovan.



