Premierul polonez în audienţă la Papa Francisc
13.06.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a primit-o ieri în audienţă pe Ewa Kopacz, premierul Poloniei. Conform comunicatului dat de biroul de presă al Sfântului Scaun, discuţiile dintre Kopacz şi Sfântul Părinte au fost cordiale. Printre teme s-a abordat desigur următoarea ediţie a Zilei Mondiale a Tineretului, care va fi găzduită în 2016 de această ţară, mai exact la Cracovia. Evenimentul se va desfăşura între 26 şi 31 iulie, sub tema „Fericiţi cei milostivi, pentru că ei vor afla milostivire” (Mt 5,7).
„În cadrul conversaţiei a avut loc un schimb de puncte de vedere asupra situaţie internaţionale, cu un accent special privind Ucraina”, se afirmă în comunicat. Polonia se învecinează cu Ucraina, pe partea opusă zonei actuale de conflict. După întâlnirea cu Suveranul Pontif, premierul s-a întâlnit cu Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Vaticanului, respectiv cu Arhiepiscopul Paul Richard Gallagher, secretar pentru relaţiile cu statele. Conform unui recensământ din 2012, peste 87% din cei 38 de milioane de locuitori ai Poloniei sunt catolici.
După audienţă, premierul le-a spus jurnaliştilor că i-a cerut Papei „să se roage pentru poporul polonez şi pentru Polonia”. Legat de călătoria Papei în Polonia, în 2016, pentru Ziua Mondială a Tineretului, a dezvăluit că i-a cerut acestuia să vină nu doar în Cracovia, ci şi în Varşovia, precum Karol Wojtyla în 1979. A mai spus că l-a găsit pe Papa „liniştit, primitor şi obosit”. I-a dat cadou un măr de plantat în Grădinile Vaticanului, primind în schimb un exemplar din exortaţia apostolică „Evangelii Gaudium”, respectiv o medalie cu Sf. Martin.