Papa Francisc: Cuvântul lui Dumnezeu central vieţii Bisericii
19.06.2015, Vatican (Catholica) - această dimineaţă, în Aula Consistoriului, Papa Francisc i-a primit pe membrii Federaţiei Biblice Catolice (FBC), care l-au ales recent pe Cardinalul Luis Antonio Tagle, Arhiepiscop Mitropolit de Manila, Filipine, ca preşedinte. Federaţia îşi desfăşoară actualmente a X-a adunare plenară, dedicată temei „Ceea ce am văzut şi auzit vă vestim vouă”, inspirat din prima Scrisoare a lui Ioan. Reflectând asupra Scripturii ca izvor de evanghelizare, adunarea marchează şi a 50-a aniversare a promulgării constituţiei Dei Verbum despre revelaţia divină.
„Pentru a putea să proclamăm cuvântul adevărului, trebuie ca noi înşine să fi experimentat Cuvântul: trebuie să îl fi ascultat, contemplat, aproape atins cu mâinile noastre”, a scris Sfântul Părinte în discursul înmânat celor prezenţi. „Creştinii, care sunt poporul lui Dumnezeu, trebuie – aşa după cum sugerează constituţia Dei Verbum – în primul rând să venereze, să citească, să asculte, să proclame, să predice, să studieze şi să răspândească Cuvântul lui Dumnezeu. Biserica, proclamând zi de zi Cuvântul, primeşte hrană şi inspiraţie de la el, devine beneficiară şi martoră prin excelenţă a eficienţei şi tăriei în acelaşi Cuvânt al lui Dumnezeu. Nici noi, nici eforturile noastre, ci Duhul Sfânt lucrează prin cei dedicaţi slujirii pastorale, şi o face şi în cei care ascultă, pregătindu-i pentru Cuvânt şi pentru primirea mesajului său de viaţă.”
Referindu-se la aniversarea Dei Vebum şi la oportunitatea dedicării sesiunii plenare relaţiei dintre Scriptură şi evanghelizare, Papa Francisc a amintit că în 1986 Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a invitat FBC să îşi asume o lectură atentă a constituţiei dogmatice, aplicând principiile şi implementând recomandările. Sinodul Episcopilor despre Cuvântul lui Dumnezeu în viaţa şi misiunea Bisericii, din 2008, a oferit o altă ocazie importantă pentru a reflecta asupra aplicării documentului. „Şi astăzi aş dori să vă invit să mergeţi înainte cu munca, ţinând mereu cont de valoarea constituţiei conciliare, precum şi de Magisteriul ulterior, în timp ce comunicaţi bucuria Evangheliei până la capetele pământului, fideli mandatului misionar.”
„Există încă locuri unde Cuvântul lui Dumnezeu nu a fost proclamat, sau, deşi proclamat, nu a fost primit ca Cuvânt de mântuire”, a remarcat Papa. „Sunt locuri unde Cuvântul lui Dumnezeu este golit de autoritate. Lipsa de sprijin sau de vigoare a Cuvântului a condus la o slăbire a comunităţilor creştine de veche tradiţie, afectând creşterea spirituală şi fervoarea misionară a Bisericilor tinere. Suntem toţi responsabili dacă mesajul riscă să îşi piardă prospeţimea. Rămâne validă încurajarea pentru eforturi pastorale speciale care să sublinieze poziţia centrală a Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa eclezială, promovând inspiraţia biblică în întreaga slujire pastorală. Trebuie să ne asigurăm că activităţile comune tuturor comunităţilor creştine, din parohii, asociaţii şi mişcări, au cu adevărat la inimă întâlnirea personală cu Cristos comunicat nouă în Cuvântul Său, căci, după cum spune Sf. Ieronim, ignorarea Scripturii este ignorarea lui Cristos.”
„Misiunea slujitorilor Cuvântului – Episcopi, preoţi, persoane consacrate şi laici – este aceea de a favoriza promovarea şi favorizarea acestei întâlniri, care inspiră credinţa şi transformă viaţa; de aceea mă rog, în numele întregii Biserici, ca voi să vă împliniţi mandatul primit, asigurându-vă că mesajul Domnului se răspândeşte rapid şi este preţuit, până la venirea lui Isus Cristos.”