Vizită pastorală a PS Alexandru în parohia Comloşu Mare
23.06.2015, Lugoj (Catholica) - Duminica a treia după Rusalii, la 21 iunie, PS Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, a efectuat o vizită pastorală în parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Comloşu Mare, protopopiatul Sânicolaul Mare. Preasfinţia Sa a fost însoţit de Mons. Angelo Pop, Vicarul general al Episcopiei de Lugoj. Este cea de a cincea vizită pe care PS Alexandru o face în această parohie în cei 21 de ani ai episcopatului său. Motivele principale ale acestei vizite au fost: celebrarea Sfintei Liturghii, sfinţirea bisericii în urma renovării interioare şi exterioare şi aniversarea a 20 de ani de preoţie a pr. paroh Dumitru Crişan. În urmă cu 20 de ani, pr. Dumitru, primea taina Sfintei Preoţii, la 18 iunie 1995, prin impunerea mâinilor PS Alexandru, în această parohie. Era începutul unei misiuni spirituale deloc uşoară dar care pe parcursul a 20 de ani a dat mai multe roade.
La sosire P.S. Alexandru a fost întâmpinat la intrarea în localitate de parohul actual al Comloşului, pr. Dumitru Crişan, de numeroşi credincioşi plini de bucurie şi speranţă, cu tradiţionala pâine şi sare precum şi cu buchete de flori. Primarul localităţii Comloşu Mare, Ovidiu Ştefănescu, i-a urat Înaltului Ierarh bun venit în mijlocul comloşenilor, apoi l-a însoţit pe Preasfinţitul până la biserica greco-catolică într-o caleaşcă trasă de doi cai. Cuvântul de învăţătură, pe marginea Evangheliei zilei, a fost rostit de PS Alexandru. Preasfinţia Sa a vorbit despre scopul vizitei în această parohie. A salutat prezenţa confraţilor preoţi ortodocşi: pr. Călin Cojocaru, parohul ortodox din localitate, şi pr. Nicolae Bagiu, paroh ortodox în localitatea Lunga (ce aparţine de Comloşu Mare). I-a mulţumit domnului primar pentru prezenţa sa la acest eveniment al parohiei greco-catolice, corului bisericii pentru răspunsurile date la Sfânta Liturghie, precum şi tuturor credincioşilor prezenţi la eveniment.
Pr. paroh Dumitru a vorbit credincioşilor despre taina Sfintei Preoţii în contextul aniversării a 20 de ani de preoţie. În semn de mulţumire şi de apreciere, PS Alexandru a dăruit pr. Dumitru „Biblia de la Blaj”, ediţia jubiliară 2000. După terminarea Sfintei Liturghii PS Alexandru, Mons. Angelo Narcis Pop şi pr. Dumitru Crişan, au vizitat biserica ortodoxă la invitaţia pr. paroh Călin Cojocaru. După toate aceste momente încărcate de spiritualitate şi emoţie, PS Alexandru, împreună cu invitaţii la ceremonie, au participat la o agapă frăţească organizată la Casa Naţională „Iulian Grozescu” din localitate. În cadrul agapei tinerii din ansamblul folcloric „Iorgovanu” Comloşu Mare îmbrăcaţi coordonaţi de pr. Călin Cojocaru au prezentat un frumos program de dansuri folclorice. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)