Papa şi primarii au semnat o declaraţie despre climă şi traficul de persoane
23.07.2015, Vatican (Catholica) - Papa Francisc şi primarii din oraşe din întreaga lume au semnat o declaraţie comună pentru combaterea daunelor aduse mediului şi a traficului de persoane. Semnarea documentului a urmat după o întâlnire din după-amiaza zilei de marţi, 21 iulie 2015, din Vatican, dintre Papa şi primarii care participă la o întrunire de două zile pe tema „Sclavia modernă şi schimbările de climă”. Întrunirea, care s-a încheiat miercuri, 22 iulie, a fost organizată de Academiile Pontificale de Ştiinţe şi de Ştiinţe Sociale.
În declaraţie se subliniază cele două urgenţe dramatice inter-conectate: „schimbările de climă induse de oameni şi excluderea socială în formele extreme ale sărăciei radicale, sclaviei moderne şi traficului de persoane… Pe baza Enciclicei Laudato si’, am analizat copleşitoarele dovezi ştiinţifice privind schimbările de climă induse de oameni, pierderea biodiversităţii, şi vulnerabilitatea celor săraci în faţa dezastrelor economice, sociale şi ale mediului.”
„Schimbările de climă induse de oameni sunt o realitate ştiinţifică şi controlul lor eficient este un imperativ moral pentru omenire. În acest spaţiu moral, oraşele joacă un rol foarte important. Toate tradiţiile noastre culturale susţin demnitatea inerentă şi responsabilitatea socială a fiecărui individ şi binele comun al întregii omeniri. Ele afirmă frumuseţea, minunăţia şi bunătatea inerentă a lumii naturale, şi apreciază că este un dar preţios încredinţat grijii noastre comune, făcând să fie datoria noastră morală a administra şi nu a distruge grădina care este ‘casa noastră comună’.”
Subliniind provocările cu care se confruntă săracii şi cei excluşi din cauza schimbărilor de climă produse de oameni, declaraţia afirmă: „Astăzi omenirea are instrumentele tehnologice, resursele financiare şi cunoştinţele pentru a răsturna schimbările de climă punând în acelaşi timp capăt sărăciei extreme, prin aplicarea soluţiilor de dezvoltare sustenabilă… Finanţarea dezvoltării sustenabile, incluzând controlul eficient al schimbărilor de climă induse de oameni, trebuie să fie susţinută prin noi încurajări pentru tranziţia spre energie regenerabilă şi cu emisie redusă de carbon, şi prin căutarea neobosită a păcii, care va permite de asemenea o mutare a finanţărilor publice de la cheltuieli militare la investiţii urgente pentru dezvoltarea sustenabilă.
„Ca primari”, continuă declaraţia, „ne angajăm să îi susţinem, în oraşele şi aşezările noastre urbane, pe cei săraci şi vulnerabili, şi să reducem expunerea lor la evenimente extreme legate de climă şi la alte şocuri şi dezastre economice şi sociale, care favorizează traficul de persoane şi migrarea forţată periculoasă. În acelaşi timp, ne angajăm să punem capăt abuzurilor, exploatării şi tuturor formelor de sclavie modernă, care sunt crime împotriva umanităţii, incluzând munca forţată şi prostituţia, traficul de organe şi sclavia domestică… Dorim ca toate oraşele şi aşezările noastre urbane să devină tot mai inclusive social, mai sigure şi mai sustenabile. Toate sectoarele trebuie să îşi facă partea lor, lucru pentru care ne angajăm deplin în capacităţile noastre de primari şi indivizi.”