Lansarea cărţii „Sfântul Ioan Paul cel Mare” de Nicolae Mareş
24.07.2015, Brăila (Catholica) - Duminică, 19 iulie, la sfârşitul Sfintei Liturghii parohiale, în biserica romano-catolică Adormirea Maicii Domnului din Brăila a fost lansată cartea „Sfântul Ioan Paul cel Mare” a cunoscutului său admirator Nicolae Mareş, diplomat, scriitor şi traducător. După prezentările şi introducerea făcute de către parohul comunităţii, pr. Cazimir Budău, a luat cuvântul apreciatul scriitor şi profesor brăilean Viorel Coman.
Acesta i-a delectat pe credincioşii de faţă cu o alocuţiune în care se puteau uşor identifica erudiţia şi admiraţia faţă de personalitatea şi activitatea Sfântului Papă, pe care a demonstrat că le cunoaşte temeinic, iar la sfârşit i-a sugerat parohului comunităţii să solicite Primăriei Municipiului Brăila să dea numele Sfântului Ioan Paul al II-lea unei străzi din vecinătate, sugestie primită cu aplauze.
A urmat la cuvânt Aurel Ştefanache, scriitor, directorul Editurii Tipo Moldova din Iaşi la care a apărut cartea. Domnia sa şi-a exprimat satisfacţia de a fi publicat o carte atât de importantă despre o personalitate atât de importantă, apoi a vorbit despre autor, Nicolae Mareş, care în ultimul moment a anunţat că nu poate lua parte la eveniment, fiindu-i imposibilă deplasarea de la Bucureşti. La sfârşitul alocuţiunilor, mai mulţi credincioşi au intrat în posesia cărţii. (pr. Cazimir Budău pentru Angelus.com.ro)