Pr. Daniel Ange: Fericirea adevărată constă în a ne recunoaște ca fiind iubiți de Isus și a fi copii ai Tatălui (II)
05.08.2015, Cluj (Catholica) - încheierea ediției de anul acesta de la Cluj-Napoca a Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic din România, am dorit să mijlocesc, prin acest interviu, o întâlnire mai personală a celor care au luat parte la acest eveniment cu pr. Daniel Ange, cel care, prin catehezele pe care ni le-a propus, ne-a orientat sufletele și mințile spre a descoperi și a urma fericirea adevărată. Am dorit, totodată, să aduc la lumină modul în care a fost perceput contactul cu tinerii și persoanele dedicate formării lor în Biserica noastră, dată fiind experiența sa vastă de catehizare, de formare și de îndrumare a tinerilor. Dincolo de acestea, am dorit să îi solicit pr. Daniel Ange recomandările pe care le consideră de cuviință pentru prezentul tinerilor din Biserica noastră, vizând și activitatea celor responsabili de formarea creștină.
– Sunt acestea și metode de evanghelizare ale Comunității Jeunesse Lumière? Explicați-ne, în câteva idei, care este misiunea și scopul acestei comunități de tineri.
– Da. Jeunesse Lumière este o școală pentru tineri între 18 și 30 de ani, din țări diferite. Scopul acestei școli este acela de a forma și de a încuraja tinerii să devină mărturisitori ai lui Isus, nu neapărat preoți sau persoane consacrate, ci tineri din lume, tineri care se gândesc și să se căsătorească. Un țel este și acela de a-i pregăti pentru vocația lor, fie că aceasta este înspre căsătorie, înspre întemeierea unei familii, fie că este pentru viața consacrată.
Formarea în cadrul comunității este bazată pe o alternanță între perioade lungi de viață fraternă, aș putea spune chiar viață monahală, cu program intens de rugăciune, și perioade de misiune (de patru ori pe an), care au loc în școli, licee și universități, deci cam peste tot, ca invitație pentru a avea o viață echilibrată. Se bazează, de asemenea, pe încrederea reciprocă, pe privirea profetică (a vedea ceea ce celălalt are bun și frumos în el) și iertarea reciprocă. Jeunesse Lumière este, deci, o școală care formează tineri pentru tot restul vieții lor.
Acești tineri și-au întrerupt viața anterioară, studiile sau munca, pentru unul sau doi ani. Adesea, ei vin aici înainte de a începe studiile universitare sau după ce și-au încheiat facultatea, înainte de a se angaja pe piața muncii. Pe parcursul formării în comunitate, tinerii locuiesc alături de foarte puțini adulți, astfel că tinerii din al doilea an de formare, numiți servitori ai casei, sunt responsabili de cei noi, care sunt în primul an, timp de un an întreg. Este foarte bine ca responsabilii să fie tineri, căci faptul de a avea responsabilitatea în mâinile lor îi ajută foarte mult să se maturizeze atât la nivel uman cât și la nivel spiritual.
– Așa cum ați subliniat în cateheză, martirii Bisericii noastre și-au dat viața pentru credința lor în Isus Cristos. Sângele lor vărsat din credință a rodit în noi, generațiile care le-au urmat. Dar, la 25 de ani de la eliberarea Bisericii Greco-Catolice, se observă o anume indiferență, din ce în ce mai accentuată, față de Dumnezeu și față de valorile morale, în societatea noastră. Cum am putea noi face să scadă această indiferență și să-i ajutăm pe tineri să se angajeze cu seriozitate într-o relație profundă cu Isus Cristos?
– Vedem că tinerii sunt victime ale spiritului lumesc, ale mondenității, ale consumismului. Isus ne spune că noi nu suntem din lume pentru că El ne-a ales pe noi din lume (Ioan 15,19). Dar lumea de astăzi relativizează și face să se piardă reperele morale. Este precum o ideologie nouă ce vine în urma comunismului. Întrucât comunismul nu a reușit să distrugă Biserica și valorile morale, aceasta este o nouă formă de atac a satanei, chiar mai periculoasă decât comunismul. Comunismul a fost un atac mai direct, mai fățiș asupra credinței, căci era vădit împotriva lui Dumnezeu, anti-Dumnezeu și fără Dumnezeu.
În comunism, cel puțin, știam la ce să ne așteptăm de la oameni ca Marx, Lenin, Stalin sau Ceaușescu. Astăzi ne confruntăm mai degrabă cu ispite interioare, precum ispitele curăției, care au o forță foarte mare (cum, de exemplu, este pornografia care e peste tot și ne invadează din toate părțile). Tinerii, care sunt fragili – noi toți suntem fragili, de fapt – pot cădea în aceste ispite. Pentru a rezista în fața lor, avem nevoie de tot atât de mult curaj precum era nevoie în comunism pentru a continua să-ți practici credința în mod ascuns, clandestin. Astăzi, aș spune că tinerilor care au fervoarea credinței li se cere mult, mult curaj.
Vedeți, tinerii care au venit aici pentru 4 zile puteau fi pe plajă la Constanța sau la munte la Sinaia, puteau foarte bine să meargă în cluburi, dar ei au venit să îi ofere 4 zile lui Isus. De aceea, trebuie să încurajăm foarte mult tinerii să se alăture grupurilor de tineri creștini fervenți precum: noile mișcările carismatice, Acțiunea Catolică, neocatecumenii, grupurile de Adorație sau cele care fac pelerinaje (ca, de exemplu, la Medjugorje). În fine, e important ca un tânăr să aparțină unui grup creștin cu care să se întâlnească săptămână de săptămână și, în credință, să își reînnoiască forțele. Astăzi credința nu se mai transmite atât în familie, ca altădată, ci în asemenea grupuri. De asemenea, vocațiile de astăzi se nasc din ce în ce mai puțin în familii și provin din grupuri ale cercetașilor (Scout), din noile mișcări ecleziale sau dintre tinerii care merg în pelerinaje. De aceea, Episcopii și preoții trebuie să susțină foarte mult aceste grupuri ale tinerilor, să încurajeze și să creeze asemenea grupuri.
– Acum, pentru a încheia interviul nostru, la finalul Întâlnirii Naționale a Tineretului Catolic, vă rog să ne spuneți ce este, în concluzie, fericirea adevărată?
– Eu cred că fericirea adevărată este fericirea lui Isus Însuși, pe care ne-o transmite, ne-o oferă. Nu este un dar pe care trebuie să-l cerem. Când Isus se roagă pentru ultima oară, în rugăciunea Lui profundă, spune: „Tată, bucuria mea să fie în ei”, și precizează „bucuria Mea în plenitudine”, nu o bucurie ca oricare alta, o mică bucurie, ci întreaga Lui bucurie, bucuria Lui de Fiu, bucuria Lui filială să fie în noi. Iar această bucurie nimeni și nimic nu ne-o poate umbri sau sustrage. Cum a spus Isus în aceeași seară, „veți plânge, veți suferi, veți fi persecutați, dar Mă veți revedea, iar inima voastră va fi în bucurie”, acea bucurie nimeni nu v-o va putea lua, nu v-o va putea fura.
Această fericire este fericirea adevărată, mai profundă decât toate micile bucurii pe care o persoană le trăiește în viață. Cât despre fericirea pe care am întâlnit-o la această întâlnire… această întâlnire se încheie, deci nu e suficient să trăim fericirea din timp în timp, când sunt asemenea întâlniri. Noi trebuie să avem fericirea în străfundul inimii, iar aceasta este fericirea de a fi iubiți de Isus, de a fi copii ai Tatălui. (interviu realizat de Gabriela Fechete)
Imagini
