Papa s-a întâlnit cu un preot irakian ce se ocupă de refugiații în Kurdistan
27.08.2015, Vatican (Catholica) - Imediat după audiența generală de miercuri din Piața San Pietro, Papa Francisc s-a întâlnit cu un preot irakian implicat în ajutorarea refugiaților. După ce a participat la audiență în primul rând de scaune, pr. Samir Yousif, preot caldeean implicat în pastorație în Kurdistan, a mers la Papa și i-a arătat un album de fotografii ce ilustrează „catastrofa apocaliptică” din țara sa, scrie L’Osservatore Romano. Preotul activează într-o parohie din Amadiyak, la granița cu Turcia.
Refugiații ajung în comunitatea sa fără haine sau documente, „fugind de moarte sigură”, a explicat preotul. A mulțumit tuturor celor care sprijină asistarea refugiaților: de la Cardinalul Fernando Filoni, prefectul Congregației pentru Evanghelizarea Popoarelor, delegat personal al Papei în Irak, la Conferința Episcopală Italiană și Caritas. În special pr. Samir i-a mulțumit Papei „pentru intervențiile sale adresate comunității internaționale: vocea sa, poate fi sigur, este mult ascultată în lumea arabă”. „Când Papa Francisc vorbește despre tragedia refugiaților, media îi acordă un spațiu amplu, iar aceasta ne ajută să găsim solidaritate și să nu cădem în uitare.”
Pr. Samir a spus că nu își pierde speranța „pentru un viitor al păcii, reconcilierii și dreptății”. A explicat că între cei ce sosesc sunt și musulmani, subliniind că „nebunia ISIS este orbită de violență și nu poate învinge”. În acest moment de grea încercare, „Biserica Caldeeană este vie, mai puternică și mai unită astăzi datorită situației dificile prin care trece”. Preotul și-a mai exprimat speranța că în viitorul apropiat Papa Francisc se va putea întâlni cu credincioșii din Arhidieceza de care aparține, „pentru a ne întări în credință și a ne încuraja să nu ne fie frică”.