Inaugurarea Școlii Primare „Episcop Dr. Alexandru Rusu” din Baia Mare
15.09.2015, Baia Mare (Catholica) - Luni, 14 septembrie 2015, când se sărbătorește și Înălțarea Sfintei Cruci, a avut loc deschiderea noului an școlar. Și Școala Primară „Episcop Dr. Alexandru Rusu”, unitate de învățământ confesională pionieră în Eparhia Română Unită cu Roma, Greco-Catolică, de Maramureș, și-a deschis porțile pentru a-i primi pe cei mici, pe primii copii și elevi, alături de familiile lor. Invitații și gazdele, cadrele didactice și membrii Fundației pentru Educație „Sfântul Vasile cel Mare” s-au implicat în acest eveniment cu toate forțele. Discursurile încurajatoare au arătat preocuparea Preasfinției Sale Vasile Bizău, Episcop al Eparhiei de Maramureș, și a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș.
„Acest moment marchează rezultatul anilor de muncă în echipă, de efort și sacrificii deloc neglijabile pentru proiectul școlii confesionale. Un grup restrâns de oameni deosebiți, având binecuvântarea Episcopului, au concretizat o dorință și o necesitate a Bisericii, a cărei misiune pastorală este completată de cea educativă, formativă. Învățământul românesc are nevoie de o alternativă. Biserica Greco-Catolică încă de la nașterea ei a avut un rol pregnant, definitoriu, în acest domeniu, în Ardeal”, citim în materialul de pe BRU.ro.
Un grup de cadre didactice greco-catolice alături de pr. Angel Zareczki, Vicar cu laicii, au trasat primele linii directoare ale acestui proiect. În anul 2012 s-a primit clădirea unui fost grup școlar din partea Consiliului Local. La finele anului 2014, Preasfințitul Vasile Bizău a înființat Fundația pentru Educație „Sfântul Vasile cel Mare”, care are menirea de a face totul pentru bunul mers al școlii confesionale. Demersurile pentru obținerea autorizației de funcționare provizorii au fost începute imediat după primirea clădirii și au dat roadele așteptate cu câteva zile înainte de începerea anului școlar. Numele unității de învățământ a fost ales în amintirea primului Episcop al Eparhiei de Maramureș, care a murit în închisoare pentru credința în Biserica adevărată și fidelitatea sa față de Roma.
Prima etapă a reabilitării clădirii a cuprins subsolul și parterul, ultimul fiind remodelat pentru a permite deschiderea grădiniței; aceasta s-a încheiat în urmă cu aproape un an. A doua etapă a reabilitării vizează etajul întâi, pentru a putea deschide ciclul gimnazial; aceasta este preconizată pentru anul viitor, 2016. Iar a treia etapă a reabilitării va avea ca obiectiv etajul doi pentru nivelul liceal; aceasta are ca termen estimat anul 2017. Această investiție a fost posibilă cu sprijinul consistent al Renovabis, al Conferinței Episcopilor Catolici Americani și al unor donatori privați, fiind în continuare nevoie de un ajutor financiar considerabil pentru a duce la bun sfârșit lucrările de reabilitare, fără a neglija dotările necesare desfășurării procesului de învățământ.