Anunțuri din Dieceza de Timișoara
07.10.2015, Timișoara (Catholica) - 1. Duminică, 11 octombrie 2015, se va sărbători hramul bisericii parohiale din Timișoara-Fabric („Millennium”), consacrată pe 13 octombrie 1901, în solemnitatea „Sf. Maria, Patroana Ungariei”. Cu această ocazie Sfintele Liturghii se vor celebra conform programului duminical.
2. Duminică, 11 octombrie 2015, Mons. Dirschl Johann, Vicar general al Episcopiei Romano-Catolice de Timișoara, va vizita parohia romano-catolică din Țipar (jud. Arad), unde va continua administrarea Sf. Sacrament al Mirului tinerilor ajunși la vârsta prevăzută pregătiți pentru acest moment. Sfânta Liturghie de miruire va fi celebrată la orele 11.00 în biserica locală, ocazie cu care 57 de tineri vor primi acest Sacrament. Parohia este administrată de către pr. Vilmos Gál.
3. În data de 15 octombrie 2015 comunitatea din Sânnicolau Mare sărbătorește hramul bisericii, sfințită cu ocazia solemnității „Sf. Tereza din Avila”. Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată începând cu orele 17.00 de către Mons. Dirschl Johann, Vicar general. În programul acestei zile mai figurează și diferite manifestări culturale.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com
