În Orientul Mijlociu lumea nu mai rezistă iar consecințele sunt plătite de cei nevinovați
07.10.2015, Roma (Catholica) - Continuă să fie puternice tensiunile dintre Israel și palestinieni. După uciderea unui cuplu de soți în Cisiordania, zilele trecute, premierul izraelian Netanyahu a anunțat măsuri dure împotriva terorismului. Pe de altă parte, guvernul palestinian are intenția de a prezenta în tribunalele internaționale drama copilului de 12 ani ucis recent în timpul ciocnirilor cu militarii israelieni, în vecinătatea Betleemului. Președintele palestinian, Abu Mazen, a cerut Organizației Națiunilor Unite protecție pentru poporul său. Privitor la riscul unei noi Intifade, Radio Vatican l-a intervievat pe pr. Ibrahim Faltas, din cadrul Custodiei franciscane din Țara Sfântă.
„Sperăm să nu se petreacă o nouă Intifadă. Consider că Abu Mazen nu va accepta dezordinile și violența și sunt de părere că face tot ce îi stă în putință pentru calmarea situației, care este în prezent foarte dificilă. Orașul Betleem este închis, Ierusalimul trăiește o puternică stare de tensiune, situație care se înregistrează de altfel și în toate orașele palestiniene.” Întrebat ce ar trebui făcut pentru a readuce situația pe calea dialogului, pr. Ibrahim a indicat necesitatea implicării comunității internaționale: „Aceasta este responsabilitatea comunității internaționale. Ce s-a făcut? Nimic. De multă vreme nu mai există negocieri, situația fiind blocată între palestinieni și israelieni. Am spus de atâtea ori că, dacă nu există dialog, atunci stăpânește tensiunea, violența, dezastrul, ura. Este necesară rezolvarea acestei probleme. Lumea nu mai rezistă iar consecințele sunt plătite de cei nevinovați.”
Descriind starea de suferință din Țara Sfântă, preotul din cadrul Custodiei franciscane a spus: „Din păcate, am trăit un an foarte dificil, din cauza lipsei pelerinilor, cel mai rău an de după cea de-a Doua Intifadă. Acest fapt a dăunat mult vieții oamenilor, întrucât 90% dintre locuitorii din Ierusalim, Betleem și Nazaret lucrează în sectorul turismului. Mai mult, locuitorii din Țara Sfântă decid să plece. Noi facem un apel la pelerini spunându-le să vină, să își învingă teama. Ce e drept, în aceste ultime zile s-au înregistrat tensiuni, însă restul anului a fost calm și fără probleme. În ultima perioadă, a pătruns teama de gruparea Isis, pelerinii fiind oricum descurajați de întreaga situație din Orientul Mijlociu.”