Sinod 2015: Raportul nr. 2 din grupul de limbă germană
15.10.2015, Vatican (Catholica) - Vaticanul a făcut publice rapoartele celor 13 grupuri pe limbi în care participanții la Sinod au discutat săptămâna aceasta, luni și marți. Rapoartele au fost prezentate ieri în plen. Singurul grup de limbă germană, Circulus Germanicus, a fost moderat de Card. Christoph Schönborn OP, relator fiind Mons. Heiner Koch. Redăm în continuare sinteza prezentată miercuri, 14 octombrie, de acest grup (după o traducere în engleză).
Am dezbătut intens conceptele – care, din nou și din nou, sunt considerate ca fiind opuse – de milostivire și de adevăr, de har și dreptate, și relațiile teologice dintre ele. În Dumnezeu ele nu sunt opuse: deoarece Dumnezeu este iubire, în Dumnezeu dreptatea și milostivirea sunt una. Milostivirea lui Dumnezeu este adevărul divin de temelie al revelației, care nu se află în opoziție cu alte adevăruri divine ale revelației. Ci de fapt ne revelează temelia profundă a revelației, dat fiind că ne spune de ce Dumnezeu s-a golit pe Sine în Fiul Său și de ce Isus Cristos prin Cuvântul Său și prin Sacramente este prezent și rămâne pentru mântuirea noastră în Biserica Sa. Milostivirea lui Dumnezeu ne revelează astfel motivul și țelul întregii lucrări a răscumpărării. Dreptatea lui Dumnezeu în milostivirea Sa, cu care ne face pe noi drepți.
Am luat în considerare care sunt consecințele acestei interpretări pentru modul în care însoțim căsătoriile și familiile. S-a exclus hermeneutica unilaterală, deductivă, care include situațiile concrete sub un principiu general. În sensul Sfântului Toma de Aquino dar și a Conciliului din Trento, aplicarea principiilor fundamentale trebuie să fie făcută cu prudență și înțelepciune, fiecare după situația specifică, adesea complexă. Nu este vorba de excepții, unde Cuvântul lui Dumnezeu nu s-ar aplica, ci despre aplicarea justă și potrivită a cuvintelor lui Isus – de exemplu a cuvintelor despre indisolubilitatea căsătoriei – cu prudență și înțelepciune. Toma de Aquino ilustra această necesitate privind o aplicare concretă când spunea: „de prudență aparține nu doar considerația rațiunii, ci și aplicarea la acțiune, care este țelul rațiunii practice” (STh II-II 47.3: „ad prudentiam pertinet non solum consideratio rationis, sed etiam applicatio ad opus, quae est finis practicae rationis”).
Un alt aspect al discuțiilor noastre a fost tema conducerii graduale a oamenilor spre Sacramentul Căsătoriei, după cum se menționează repetat în al treilea capitol al părții a doua (din instrumentum laboris), de la relația informală la concubinajul cuplurilor, apoi la cupluri căsătorite de stat, apoi la căsătorii sacramentale, valide eclezial. A-i însoți pe acești oameni în diferiții pași pastorali reprezintă o mare responsabilitate, dar și o bucurie.
De asemenea ne-a devenit clar că în multe discuții și percepții gândim prea static și nu suficient de biografico-istoric. Învățătura Bisericii despre căsătorie s-a dezvoltat și aprofundat de-a lungul istoriei. Mai întâi a privit umanizarea căsătoriei, care a condus la convingerea privind monogamia. În lumina credinței creștine, a fost recunoscută mai profund demnitatea personală a partenerilor dintr-o căsătorie, iar imaginea lui Dumnezeu în om a fost percepută prin relația dintre bărbat și femeie. Într-un pas următor s-a aprofundat ecleziologia căsătoriei și căsătoria înțeleasă ca Biserică domestică. În fine, natura sacramentală a căsătoriei a devenit deplin conștientă pentru Biserică. Această cale istorică de aprofundare este și astăzi reflectată în biografia multor persoane. Sunt mai întâi atinse de dimensiunea umană a căsătoriei, apoi sunt convinse de viziunea creștină asupra căsătoriei în viața Bisericii, iar de acolo își găsesc drumul spre celebrarea unei căsătorii sacramentale. Așa cum dezvoltarea istorică a învățăturii Bisericii despre căsătorie a luat timp, la fel abordării pastorale trebuie să i se dea timp pentru ca oamenii să se maturizeze pe drumul spre căsătoria sacramentală și nu să se acționeze pe principiul „totul sau nimic”.
Aici trebuie să înainteze „procesul dinamic” de dezvoltare (Familiaris Consortio, nr. 9) înspre prezent, după cum expunea Papa Ioan Paul al II-lea în Familiaris Consortio: „Grija pastorală a Bisericii nu se va limita numai la familiile creștine care sunt mai aproape, ci își va lărgi orizontul după măsura inimii lui Isus și se va arăta încă mai vie pentru toate familiile în general și mai ales pentru acelea care sunt în situații dificile sau iregulare” (nr. 65). Biserica se găsește aici inevitabil într-o situație de tensiune, între, pe de o parte, o învățătură clară privind căsătoria și familia și, pe de altă parte, responsabilitatea pastorală concretă de a însoți oamenii și a-i convinge, atunci când stilul lor de viață se potrivește doar parțial principiilor de bază ale Bisericii. Cu ei, Biserica trebuie să meargă pe un drum spre o viață deplină de căsătorie și de familie, după cum promite Evanghelia familiei.
Pentru aceasta se cere o grijă pastorală orientată spre persoană, și care include normativitatea învățăturii Bisericii și ființa umană ca persoană în egală măsură, ținând privirea asupra abilității persoane de a-și forma o conștiință și întărind-o în responsabilitatea ei. „Căci omul are în inimă o lege scrisă de Dumnezeu: demnitatea lui este să se supună acesteia și după ea va fi judecat. Conștiința este nucleul cel mai tainic și sanctuarul omului, unde omul se află singur cu Dumnezeu, al cărui glas îi răsună în străfunduri.” (Gaudium et Sper, nr. 16).
Mai mult, cerem pentru versiunea finală a textului să considere două aspecte: Trebuie evitată orice impresie că Sfânta Scriptură este folosită doar ca sursă de citate pentru convingeri dogmatice, juridice și etice. Legea Noului Testament este lucrarea Duhului Sfânt în inima credincioșilor (cf. CBC 1865-1966). Cuvântul scris trebuie să fie integrat în Cuvântul Viu care locuiește în Duhul Sfânt în inima omenirii. Acesta dă Sfintei Scripturi o putere spirituală largă. În fine, ne confruntăm cu conceptul de căsătorie naturală. În istoria omenirii, această căsătorie naturală este mereu modelată și cultural. Conceptul de căsătorie naturală poate să implice că există o formă naturală de viață pentru umanitate fără nici o amprentă culturală. Sugerăm de aceea să se scrie în schimb: „căsătoria, așa cum este în Creație”.

