Sinod 2015 / ziua 11: Delegații fraterni apreciază ca pozitivă experiența Sinodului
16.10.2015, Vatican (Catholica) - Doi delegați fraterni au fost invitați astăzi la conferința de presă care s-a desfășurat zilnic pe perioada Sinodului Episcopilor dedicat familiei. Episcopul Tim Thornton din Comuniunea Anglicană îl reprezintă pe Arhiepiscopul de Canterbury, în timp ce Patriarhul Stephanos de Estonia îl reprezintă pe Patriarhul ecumenic de Constantinopol.
Episcopul Thornton, vorbind despre importanța formării astăzi de familii bune a spus: „Cum putem să îi încurajăm pe fiecare în parte să fie discipol al lui Isus Cristos? Acesta trebuie să fie centrul de interes pentru mine. Dacă încercăm să îl facem pe fiecare individ să înțeleagă ce înseamnă să fie discipol atunci aceștia își vor modela viața de familie, oricum ar fi ea, după ceea ce cred că este calea cea bună și țelul cel bun.” Prelatul anglican a spus că s-a așteptat ca una dintre cele mai mari probleme la care vor asista delegații sinodali să fie tensiunea între local și universal. Unele teme ar putea fi tratate mult mai bine la nivel local, apărând deci tensiune între subsidiaritatea și respectiv cadrul universal necesare.
Patriarhul Stephanos a spus că Sinodul este o experiență pozitivă pentru el. A apreciat munca extraordinară făcută și multele probleme abordate. „Problemele cu care vă confruntați nu sunt diferite de cele pe care le avem noi, la care cu toții căutăm soluții”, a afirmat el. A mai spus că nu există „răspunsuri ușoare”, dar Biserica nu trebuie să cedeze în fața întrebărilor dificile. Întrebat despre „calea penitențială” pentru divorțații recăsătoriți și primirea lor la Împărtășanie în Biserica Ortodoxă, Patriarhul a explicat că în timp ce există o singură Biserică Ortodoxă, sunt diferite expresii în Biserică. A spus că a observat o mai bună înțelegere în Sinod a „dimensiunii umane a Sacramentelor”. „Părinții sinodali încep încet să înțeleagă ceea ce noi numim ‘iconomia mântuirii’. Aceasta înseamnă că pentru fiecare există un loc și o poziție în iconomia harului și de aici importanța milostivirii.” Cardinalul Walter Kasper a fost cel care a propus să se privească la Biserica Ortodoxă în căutarea unei soluții la interdicția pe care divorțații recăsătoriți o au legat de primirea Euharistiei.
Episcopul Thornton a afirmat că înțelegerea tradițională a căsătoriei este încă păstrată în Comuniunea Anglicană. A spus că nu există o linie clară între aspectul doctrinal și cel pastoral, ambele trebuind să fie văzute în contextul lor teologic mai larg. Și-a exprimat regretul că în instrumentum laboris nu există mai multe despre contextul istoric al căsătoriei, căci căsătoria nu a fost mereu de domeniul Bisericii; mult mai târziu au venit oamenii căsătoriți la Biserică pentru a primi binecuvântarea.
Jurnaliștii au fost informați că ultimele discuții din Sinod au fost mai emoționale. Natura personală a intervențiilor a venit din faptul că mulți dintre vorbitori au invocat cazuri pastorale reale. Unii Episcopi au citit confraților scrisori redactate de credincioși ai lor aflați în situații dureroase. Dintre temele abordate în Sinod au fost amintite: procreația și contracepția (pomenindu-se teologia din Humane Vitae); schimbările făcute de Papa Francisc la procesele matrimoniale; violența, incestul și abuzurile sexuale din familie și „martiriul tăcerii”; grija pentru bătrâni și valoarea lor pentru societate; formarea părinților pentru că ei modelează generațiile viitoare; modul în care corporațiile și problemele economice pun presiune pe părinți ca să lucreze multe ore, astfel fiind afectată viața de familie. În intervenții s-au evidențiat trei posibile căi de urmat: a nu se face nimic; a se înainta spre ‘calea penitențială’ propusă de Cardinalul Walter Kasper; sau a se rămâne ferm pe poziția actuală a Bisericii, reafirmând-o.
Patriarhul ortodox s-a declarat dezamăgit de modul în care uneori presa a relatat despre Sinod. A spus că tendința a fost de căutare a scandalurilor și nu de raportare a lucrurilor pozitive spuse. Pozițiile divergente, a susținut el, nu au fost scandaloase, ci au arătat că Episcopii își iau în serios responsabilitatea pastorală și vor să răspundă cât mai bine nevoilor poporului lui Dumnezeu. Episcopul Thornton a adăugat că ar fi dorit să vadă și alte probleme important abordate – precum migrarea sau sărăcia. I s-a părut că s-a discutat prea mult în jurul divorțaților recăsătoriți.
Pr. Lombardi a spus că a auzit de multe ori cuvântul „însoțire” în Sinod. „Biserica trebuie să însoțească persoanele, cuplurile și familiile.” Este important ca familiile să fie formate să se însoțească unele pe altele, căci astfel devin „misionari” pentru alte familii. A adăugat că delegații au vorbit despre importanța intimității sexuale legate de Euharistie. În Euharistie Isus spune „Acesta este Trupul Meu care se dă pentru tine”, adică ceea ce fac și cuplurile căsătorite. Nu vor mai fi conferințe de presă până luni. Participanții revin la lucrul în grupuri mici vineri după-masa și la fel până marțea viitoare.

