Mormântul Patriarhului Iosif incendiat parțial
18.10.2015, Ierusalim (Catholica) - Patriarhia latină de Ierusalim a dat vineri publicității o declarație în care condamnă incendierea mormântului lui Iosif din Nablus. Palestinienii au dat foc vineri unui sanctuar evreiesc în contextul în care gruparea islamică Hamas a chemat la o zi de dezlănțuire a furiei împotriva Israelului. Oficialii armatei israeliene susțin că circa aproximativ 100 de persoane au venit la mormântul Patriarhului biblic Iosif. Au fost opriți de forțele de securitate palestiniene ce au sosit la fața locului, dar nu în timp, astfel că situl istoric a fost parțial incendiat.
Iată textul declarației: „Vineri, 16 octombrie 2015, mormântul lui Iosif, loc sfânt pentru evrei, a fost parțial incendiat de tineri palestinieni din orașul Nablus, în zona ocupată de pe Malul de Vest al Iordanului. Patriarhia latină a Ierusalimului condamnă cu tărie acest atac. Incendiul, pornit dimineață la mormântul lui Iosif, este un act fără sens pe care îl condamnăm. Atacul este o ofensă intolerabilă. Sacralitatea tuturor locurilor sfinte, fie ele creștine, musulmane sau evreiești, trebuie să fie respectată necondiționat. Acest cerc vicios al violenței și răzbunării, care pare a deveni normă, trebuie să înceteze imediat sau altfel vor urma consecințe oribile. Patriarhia latină de Ierusalim îndeamnă încă o dată la calm. Situația cere de asemenea un dialog sincer pentru a se ajunge la o soluție justă, bazată pe soluția cu două state.”

