Papa Francisc: Să recunoaștem semnele timpurilor, fideli Evangheliei
23.10.2015, Vatican (Catholica) - Timpurile se schimbă, iar noi, creștinii, trebuie să ne schimbăm neîncetat, cu libertate și în adevărul credinței, a spus Papa Francisc vineri, 23 octombrie 2015, la Liturghia de dimineață de la Casa Santa Marta, din Vatican. Pontiful a reflectat asupra discernământului pe care Biserica trebuie să îl facă privind la „semnele timpurilor”, fără a ceda în fața conformismului, ci lăsându-se inspirată prin rugăciune. „Timpurile fac ceea ce trebuie să facă: se schimbă. Creștinii trebuie să facă ceea ce dorește Isus Cristos”: să analizeze timpurile și să se schimbe o dată cu ele, dar, a subliniat foarte clar Papa, trebuie să facă aceasta „rămânând în spiritul adevărului evanghelic”. Ceea ce nu poate fi acceptat este conformismul liniștitor, citim în materialul de pe situl Radio Vatican.
În fața ochilor Pontifului este un nou pasaj din Scrisoarea către Romani a Apostolului Pavel, care a predicat „cu atât de multă forță libertatea care ne-a mântuit de păcat”. Predica Papei a fost inspirată și de Evanghelia în care Isus vorbește despre „semnele timpurilor”, considerându-i ipocriți pe cei care pot să le înțeleagă, dar nu fac aceasta. „Dumnezeu ne-a creat liberi și pentru a avea această libertate, trebuie să ne deschidem puterii Duhului Sfânt”, ca să înțelegem bine ceea ce se petrece în interiorul și în afara noastră, folosind discernământul. „Avem această libertate de a judeca ceea ce se petrece în exterior. Dar pentru a judeca într-adevăr trebuie să cunoaștem bine ceea ce se petrece.”
„Cum putem face aceasta? Este ceea ce Biserica înțelege prin ‘a cunoaște semnele timpurilor’. Timpurile se schimbă. Este specific înțelepciunii creștine să recunoaștem aceste schimbări, cunoscând diferitele timpuri, pentru a înțelege ce înseamnă unul și ce înseamnă celălalt. Trebuie să facem aceasta fără nicio frică, cu multă libertate”. Papa a recunoscut că aceasta nu este o sarcină ușoară, fiind extrem de multe condiționări externe, care apasă și asupra creștinilor: „Acesta este un lucru pe care noi de obicei nu îl facem: să ne conformăm, să ne mulțumim cu ‘mi-a spus, am auzit, lumea spune că…’, doar ca să rămânem resemnați.”
„Însă, care este adevărul? Care este mesajul pe care Domnul dorește să mi-l transmită prin aceste semne ale timpurilor? Pentru a înțelege este necesar în primul să stăm în tăcere și să observăm. Iar apoi, să reflectăm înăuntrul nostru. Un exemplu actual este: ‘De ce oare sunt atât de multe războaie în prezent? Ce s-a întâmplat?’ Nu în ultimul rând, trebuie să ne rugă. Așadar: tăcere, reflecție și rugăciune. Numai în acest mod putem desluși semnele timpurilor, doar în acest fel putem înțelege ce dorește să ne transmită Isus Cristos”. A înțelege semnele timpurilor nu este o muncă exclusivă a unei elite intelectuale. Pontiful ne-a îndemnat să ne amintim că „Isus nu spune ‘Priviți cum fac studenții universitari, doctorii sau intelectualii…'”
„Isus vorbește cu oamenii de la țară, care, în simplitatea lor, știu să separe grâul bun de zizanie”. „Timpurile se schimbă, iar noi, creștinii trebuie să ne schimbăm în mod continuu. Trebuie să ne schimbăm, rămânând fideli credinței noastre în Isus Cristos și adevărului evanghelic, dar atitudinea noastră trebuie să se schimbe potrivit semnelor timpurilor. Suntem liberi, prin darul libertății pe care ne-a dat-o Isus. Misiunea noastră este aceea de a vedea ce se petrece în noi, de a discerne sentimentele și gândurile noastre; totodată, suntem chemați să înțelegem ce se petrece în exterior și să discernem semnele timpurilor. Prin tăcere, meditație și rugăciune.”

