Zi de studiu – Vocația și misiunea laicilor. 50 de ani de la Apostolicam Actuositatem
04.11.2015, Vatican (Catholica) - Pe 10 noiembrie 2015 va avea loc la Roma, la Universitatea Pontificală Santa Croce, ziua de studiu intitulată „Vocația și misiunea laicilor. Cincizeci de ani de la decretul Apostolicam Actuositatem”, se arată într-un comunicat de presă al Consiliului Pontifical pentru Laici, care organizează această inițiativă pentru a marca aniversarea importantului document al Conciliului Vatican II. Promulgat în 18 noiembrie 1965, decretul Apostolicam Actuositatem a relansat vocația și misiunea credincioșilor laici în Biserică și în lume, citim pe situl Radio Vatican.
Prin adoptarea acestui decret, Părinții conciliari își exprimau dorința ca, printre altele, să fie înființat „pe lângă Sfântul Scaun un secretariat special pentru slujirea și impulsionarea apostolatului laicilor” (AA 26). S-a ajuns, astfel, la actualul Consiliu Pontifical pentru Laici, care susține slujirea Sfântului Părinte în domeniul promovării credincioșilor laici în Biserică și în societate. Alături de aspectul aniversar, Consiliul Pontifical pentru Laici propune și o reflecție cu privire la stadiul actual al gândirii teologice și al practicii pastorale în raport cu laicatul catolic și o dezbatere privind marile provocări care interpelează apostolatul credincioșilor laici în actualul context social și cultural.
În această privință, tematicile anunțate vor ține cont de magisteriul Papei Francisc exprimat în mod particular în Exortația apostolică Evangelii gaudium. Printre acestea se numără contextul ecleziologic, identitatea și misiunea laicilor, provocările antropologice, familia, educația, sărăcia și construcția binelui comun. La ziua de studiu și-au anunțat participarea profesori și experți de la universitățile pontificale și din Curia Romană, laici, preoți, Episcopi și Cardinali, împreună cu reprezentanți ai asociațiilor, mișcărilor și noilor comunități din lumea întreagă. Manifestarea se va încheia cu prezentarea a decretului conciliar, de către Arhiepiscopul de Burgos, Spania, Mons. Francisc Gil Hellin.
