A trecut la Domnul pr. Albert Lucaci
19.11.2015, Iași (Catholica) - Pr. Albert Lucaci, în vârstă de 69 de ani, a trecut la cele veșnice la Gioseni în dimineața zilei de 19 noiembrie 2015, în jurul orei 3.30. Fiind bolnav de mai mult timp, ultima dată a fost internat la două spitale din Iași. Cancerul fiind generalizat, medicii l-au externat.
Părintele s-a născut la 21 septembrie 1946 la Horgești din părinții Elena și Ștefan. A absolvit Școala Generală de 7 clase în anul 1960 la Horgești, Școala de Cantori în anul 1965 la Iași și Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iași în anul 1971. A fost sfințit preot la 24 iunie 1971 la Iași de către ep. Petru Pleșca. A activat ca vicar la Valea Seacă (8 septembrie 1971 – 1 decembrie 1972), Pildești (1 decembrie 1972 – 21 decembrie 1973), Huși-Corni (21 decembrie 1973 – 17 mai 1975), Berzunți (pastorație la Stufu) (17 mai 1975 – 1 mai 1980), paroh la Siret (1 mai 1980 – 1 noiembrie 1985), Răchiteni (1 noiembrie 1985 – 17 mai 2003), Traian – Bacău (18 mai 2003 – 1 septembrie 2015). De la 1 septembrie 2015, fiind bolnav, părintele s-a retras la Gioseni.
În afară de activitatea pastorală, părintele a coordonat ridicarea bisericii din Traian-Bacău, la Răchiteni a extins casa parohială, a extins biserica, a renovat-o interior și exterior și a construit grota, la Siret a renovat Biserica și casa parohială. Joi, 19 noiembrie, la ora 17.30, la Gioseni, va fi o Liturghie cu requiem pentru odihna sufletului celui răposat, după care sicriul cu trupul neînsuflețit va fi dus la Traian, unde părintele a slujit 12 ani. Înmormântarea va avea loc sâmbătă, 21 noiembrie, la Traian, începând cu ora 12.00. Să se odihnească în pace! (pr. Cornel Cadar pentru Ercis.ro)
