Hirotonire de preot în Catedrala Lugojului
19.11.2015, Lugoj (Catholica) - În cadrul Sfintei Liturghii celebrate în Catedrala „Coborârea Spiritului Sfânt” din Lugoj, în Duminica a XXV-a după Rusalii, la 15 noiembrie a.c., Preasfințitul Alexandru Mesian a hirotonit un nou lucrător în via Domnului, pe diaconul Petrișor-Adrian Gherghel. Este cel de-al 105-lea preot hirotonit de Preasfinția Sa în cei 21 ani de păstorire a Eparhiei Lugojului. Originar din Lupeni, jud. Hunedoara, a absolvit cursurile facultății de Teologie din Blaj, obținând licența anul acesta. Este căsătorit și urmează un master în Teologie tot la Blaj.
La Sfânta Liturghie alături de Preasfințitul Alexandru au concelebrat Mons. Angelo-Narcis Pop, Vicar general, pr. Ioan Pop, parohul Catedralei, și pr. Mihai Gherghel, paroh la Vârșeț. Răspunsurile liturgice au fost date de corul „Reînvierea” al Catedralei, dirijat de prof. Olimpia Drăgan. În cuvântul său de învățătură, PS Alexandru a vorbit pe marginea Evangheliei zilei a Samarineanului Milostiv, apoi l-a felicitat și încurajat pe tânărul preot nou hirotonit. Preasfințitul Alexandru a mulțumit bunului Dumnezeu pentru harul sfintei preoții. I-a felicitat pe părinții celui nou hirotonit și pe oaspeți, veniți în pelerinaj la Catedrala din Lugoj cu această ocazie. „Preotul”, a spus Preasfinția Sa, „este luat dintre oameni și pus pentru oameni în cele ce sunt către Dumnezeu. Preotul astfel, este un om al rugăciunii. Credincioșii sunt datori a se ruga pentru preot; în mod special părinții și cei apropiați să îl susțină pe preot cu rugăciuni și fapte bune.”
Părintele nou hirotonit a mulțumit în primul rând bunului Dumnezeu pentru chemarea la preoție, în al doilea rând Preasfințitului Episcop Alexandru. Un gând aparte de mulțumită și recunoștință a avut pentru părinți, soție, precum și față de cei apropiați. De-asemenea a mulțumit tuturor celor care au contribuit la formarea lui preoțească: profesori, formatori și îndrumători spirituali. A mulțumit colegilor de facultate prietenilor, credincioșilor veniți de la Blaj. Nu în ultimul rând a mulțumit și corului care a contribuit la solemnitatea acestui eveniment. Evenimentul s-a încheiat cu binecuvântarea personală pe care acesta a dat-o, începând cu PS Alexandru și continuând cu preoții și toți credincioșii prezenți. La final, oaspeții invitați au continuat bucuria la reședința Episcopiei printr-o agapă frățească. (Raimondo-Mario Rupp pentru BRU.ro)



