Papa Francisc: Îmbrățișarea iubirii lui Dumnezeu te așteaptă!
08.01.2016, Vatican (Catholica) - Nu orice iubire vine de la Dumnezeu, însă Dumnezeu este „adevărata iubire”: acest gând, inspirat din lecturile Liturghiei zilei, a reprezentat firul roșu al predicii rostite de Papa Francisc vineri, 8 ianuarie 2016, la Sfânta Liturghie celebrată în capela Casei Santa Marta din Vatican. Dumnezeu iubește întotdeauna și este cel dintâi care iubește, oricât am fi de păcătoși, citim în materialul de pe situl Radio Vatican. „Cine nu iubește nu l-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire”, se spune în prima Scrisoare a Sfântului Apostol Ioan 4,7-10, iubirea față de Dumnezeu fiind luată ca unitate de măsură privind cunoașterea lui Dumnezeu, după cum a explicat Pontiful.
„Cuvântul ‘iubire’ este folosit foarte des, dar de cele mai multe ori nu i se cunoaște adevăratul înțeles. Ce este iubirea? Câteodată ne imaginăm că este asemenea iubirii prezentate în telenovele, însă acea iubire nu poate fi autentică atâta vreme cât se prezintă asemenea unui înflăcărat entuziasm la început pentru ca apoi să se stingă complet. Trebuie avută mereu în vedere originea adevăratei iubiri. Oricine iubește a fost generat de Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Nu spune: ‘Orice iubire este Dumnezeu’. Nu, spune: ‘Dumnezeu este iubire’.” Evidențiind caracteristica iubirii dumnezeiești, care constă în faptul că s-a manifestat mai întâi, Apostolul Ioan spunând: „În aceasta constă iubirea: nu noi l-am iubit pe Dumnezeu, ci El ne-a iubit și l-a trimis pe Fiul Său, ca jertfă de ispășire pentru păcatele noastre”, Papa a explicat cum iubirea lui Dumnezeu precedă iubirea noastră.
„Când avem ceva pe inimă și dorim să îi cerem iertare lui Dumnezeu, este El cel care ne așteaptă pentru a ne oferi iertarea. Acest An al Milostivirii dorește într-un anumit sens să evidențieze tocmai acest aspect: faptul că Domnul ne așteaptă pentru a ne îmbrățișa. Nimic mai mult, ci pentru a ne spune: ‘fiul Meu, fiica Mea, te iubesc. Am permis ca Fiul Meu să fie răstignit; acesta este prețul iubirii Mele; acesta este darul iubirii’.” „Domnul mă așteaptă, Domnul dorește ca eu să deschid poarta inimii”: această certitudine trebuie avută întotdeauna. Dacă în cineva s-ar ivi sentimentul că nu este demn de iubirea lui Dumnezeu, acea persoană trebuie să știe că Domnul îl așteaptă așa cum este.”
„Adresați-vă Domnului și spuneți-i: ‘Doamne, Tu știi că te iubesc’. Sau, dacă nu sunteți în măsură să spuneți acest lucru, rugați-vă spunând: ‘Doamne, Tu știi că aș vrea să te iubesc, dar sunt atât de păcătos!’ Însă Domnul va face același lucru pe care l-a făcut cu fiul risipitor care și-a cheltuit toată averea în distracții dăunătoare. Domnul nici nu te va lăsa să termini ce ai început să îi spui și te va face să taci cu o îmbrățișare. Îmbrățișarea iubirii lui Dumnezeu”.

