Pelerinajul credincioșilor orădeni la Poarta Sfântă a Milostivirii
08.01.2016, Oradea (Catholica) - În Anul Sfânt al Milostivirii Divine, Dieceza Romano-Catolică de Oradea îi invită pe credincioși să vină în pelerinaj la Catedrală, pentru ca trecând pragul Porții Sfinte, să își îndrepte privirile către milostivirea lui Dumnezeu și să pășească pe calea înnoirii sufletești. Pe parcursul Anului Sfânt, prima zi de joi a fiecărei luni a fost declarată de către ierarh zi de pelerinaj la Poarta Sfântă. În aceste zile, credincioșii parohiilor din întreaga Dieceză sunt așteptați să sosească în pelerinaj la Catedrală, după un program stabilit, citim pe situl hirek.varad.org al Diecezei Romano-Catolice de Oradea.
În data de 7 ianuarie 2016, de la orele 17, a fost rândul pelerinilor orădeni să vină – chiar dacă nu de foarte departe – la rugăciunea comună. Episcopul Böcskei László a celebrat Sfânta liturghie, iar predica a fost rostită de către pr. Pék Sándor. Pelerinii au fost așteptați la intrarea prin Poarta Sfântă de către pr. Kiss Albert, respectiv Rajna József, membri ai capitlului, care i-au introdus în misterul milostivirii divine. Credincioșii sosiți în pelerinaj s-au rugat – conform propriilor declarații – pentru iertarea păcatelor, înnoire sufletească, sănătate, bunăstare. Înainte de începerea Liturghiei și pe parcursul acesteia, unii preoți prezenți au administrat Sacramentul Reconcilierii, foarte mulți dintre credincioși profitând de această ocazie pentru a-și mărturisi păcatele.
Pr. Láber Ferenc, parohul din Ioșia, a citit paragraful 14 al Bulei papale Misericordiae Vultus, care se referă la semnificația pelerinajului: „Pelerinajul este un semn special în Anul Sfânt, pentru că este icoană a drumului pe care fiecare persoană îl parcurge în existența sa. Viața este un pelerinaj și ființa umană este viator, un pelerin care parcurge un drum până la ținta râvnită”. Episcopul diecezan i-a îndemnat pe credincioși, în introducerea Liturghiei, să iasă din tiparele obișnuite. Trebuie să ne rupem de tot ceea ce ne preocupă în mod exagerat, sau ne leagă, și trebuie să pornim la drum, pentru a-l recunoaște pe Dumnezeu în lume și în viața noastră. Cu toții căutăm fața milostivă a lui Dumnezeu, de aceea am trecut pragul Porții Sfinte, a mai adăugat Episcopul Böcskei László.
În cadrul predicii, decanul Pék Sándor a atras atenția celor prezenți asupra faptului că în fiecare pelerinaj trebuie să ne îndreptăm atenția asupra Spiritului Sfânt, El să ne conducă și să ne dea putere pe drum. Și-a exprimat totodată bucuria pentru faptul că tot mai mulți credincioși participă la Sacramentul Reconcilierii și cel al Euharistiei. Dacă dorim cu toții să fim părtași ai milostivirii gratuite a lui Dumnezeu, primul lucru pe care trebuie să îl facem este să invocăm Spiritul Sfânt, a spus în cuvântarea sa preotul. Următorul pelerinaj al Anului Sfânt va avea loc în data de 4 februarie, iar la catedrală sunt așteptați de această dată credincioșii parohiilor din decanatul de pe lângă Oradea.



