Biserica din Elveția susține inițiativa populară în favoarea familiei
28.01.2016, Roma (Catholica) - „Pentru căsătorie și familie. Nu, dezavantajării cuplurilor căsătorite”, acesta este motoul inițiativei de susținere a familiei, care va fi supusă votului populației elvețiene la 28 februarie. Printre cei care susțin această inițiativă se află și Biserica Catolică, informează Radio Vatican.
Obiectivul inițiativei este ca familiile să nu fie penalizate din punct de vedere fiscal. La ora actuală, în Elveția, calculul impozitelor impuse cuplurilor căsătorite prevede ca veniturile soților să se cumuleze, iar cei care trăiesc în concubinaj să fie impozitați individual. Astfel, un cuplu căsătorit cu venit din partea ambilor soți, plătește mai mult impozit decât cei care stau în concubinaj.
„Biserica atribuie o mare importanță familiei, fapt demonstrat de recentul Sinod care a avut loc la Vatican, în octombrie 2015”, informează o notă a Episcopilor elvețieni, semnată de PS Charles Morerod, președintele Conferinței Episcopale Elvețiene. „Scopul acestei inițiative, care ni se pare excelentă, este exprimat în titlu. Faptul de a fi căsătoriți nu trebuie să comporte taxe fiscale suplimentare sau reducerea asigurării de bătrânețe”, mai spune prelatul.
Episcopii amintesc apoi definiția căsătoriei. Aceasta este un „Sacrament care cuprinde o realitate naturală, sau mai precis uniunea dintre un bărbat și o femeie, care permite formarea unei familii”. De aici izvorăște și discursul Papei Francisc ținut la încheierea Sinodului din octombrie. Astfel, Suveranul Pontif vedea familia ca „bază a societății și a vieții umane”. „Dăm ecou cu plăcere acestor cuvinte”, mai spun prelații, „între toate vocile care se exprimă într-o societate democratică, pentru a pune în evidență sensul particular a acestui tip de uniune, căruia îi dăm numele de căsătorie”.

Din pacate incurajarea oamenilor de a trai singuri (nu in familie traditionala), necasatoriti, este mai peste tot in Europa! Multe cupluri dupa ce au copii se despart pt ca asa au unele avantaje materiale (impozit mai mic, subventionarea de catre primarii a chriei locuintelor, facturi la telefon etc). Daca esti casatorit nu primesti nici o inlesnire si platesti mai mult!
Se pare ca si aici diavolul isi are rolul sau bine gandit