O statuie pentru Papa în lucru în Mexic
01.02.2016, Ciudad Juarez (Catholica) - Artistul mexican Pedro Francisco Rodríguez cere ajutorul conaționalilor săi pentru a face o statuie a Papei Francisc mai mare decât mărimea naturală, pentru a aniversa istorica sa vizită în Mexic, din luna februarie. Cum poate ajuta populația? Donând milioane de bucăți de bronz, inclusiv chei vechi.
Pr. Hesiquio Trevizo, purtător de cuvânt al Diecezei de Ciudad Juárez, a spus la o recentă conferință de presă că oamenii pot dona la zece locații aflate în zone publice din oraș, inclusiv magazine. Bronzul care va mai fi necesar pentru proiect, va fi donat ulterior de firme locale. Rodriguez a început să lucreze la statuia de aprox. 5 metri în luna decembrie, sperând să fie gata în aprilie, la câteva luni după vizita Sfântului Părinte din 12-18 februarie. Conform artistului, statuia îl va reprezenta pe Papa Francisc zâmbind, eliberând un porumbel alb. Pr. Trevizo a afirmat că planurile pentru locația statuii nu au fost finalizate, dar se va căuta un loc unde toți credincioșii și pelerinii să o poată vedea și aprecia.
Vizita Sfântului Părinte va include celebrarea Liturghiei în orașul de graniță Ciudad Juarez, lângă El Paso, Texas. La Liturghia de la granița mexicano-americană vor participa mii de pelerini din ambele țări. Alte momente cheie ale călătoriei Papei în Mexic includ oprirea la Sanctuarul Fecioarei de la Guadalupe, Liturghia cu comunitatea indigenă din Chiapas și vizita la închisoarea din Ciudad Juárez.
