Papa Francisc către consacrați: Terorismul bârfelor și însămânțarea artificială

02.02.2016, Vatican (Catholica) - Ascultarea după modelul lui Isus, „terorismul bârfelor” și speranța pentru viitoare vocații au fost temele principale ale discursului Papei Francisc de luni, de la audiența care a marcat sfârșitul Anului Vieții Consacrate. Aproximativ 5.000 de persoane consacrate au participat la audiența din Aula Paul al VI-lea din Vatican, la care Pontiful a venit cu un text pregătit, dar a ales să se adreseze liber, pe marginea a trei pilaștri: profeție, proximitate și speranță.

Pontiful a început reflectând asupra ascultării în viața consacrată, care este în esență „profeție”. „Împotriva seminței anarhiei, pe care o seamănă diavolul. ‘Tu ce faci?” – ‘Eu fac ceea ce îmi place’. Anarhia voinței este fiică a diavolului, nu este fiică a lui Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu nu a fost anarhic, nu i-a chemat pe ai Săi să facă o forță de rezistență împotriva dușmanilor săi. […] Profeția înseamnă a spune oamenilor că există un drum de fericire, de măreție, un drum care te umple de bucurie, care este tocmai drumul lui Isus. Este drumul de a fi aproape de Isus. Este un dar, este o carismă profeția și trebuie cerută Duhului Sfânt: ca eu să știu să spun acel cuvânt, în acel moment just; ca eu să fac acel lucru în acel moment just; ca viața mea, întreagă, să fie o profeție.”

Al doilea pilastru abordat de Papa a fost apropierea de ceilalți. Persoanele consacrate sunt chemate să stea alături de viețile creștinilor, dar și necreștinilor, lucru valabil chiar și pentru cei ce locuiesc în clauzură. Cum? „Gândiți-vă la Sfânta Tereza a Pruncului Isus, patroană a misiunilor, care cu inima sa arzătoare era aproape, și scrisorile pe care le primea de la misionari o făceau mai apropiată de oameni. Proximitate.” Și a continuat subliniind că „viața consacrată trebuie să mă ducă la apropierea de acești oameni: apropiere fizică, spirituală, a-i cunoaște pe oameni.” Acest ideal este însă demolat de „terorismul bârfelor”. „Acela care bârfește este terorist. Este un terorist în cadrul propriei comunități, pentru că aruncă precum o bombă împotriva acestuia, împotriva aceluia, și apoi pleacă liniștit. Distruge! Cine face asta distruge, ca o bombă, și el se îndepărtează. Apostolul Iacob spunea că este virtutea probabil cea mai dificilă, virtutea umană și spirituală cel mai greu de avut: de a domina limba. Dacă îți vine să spui ceva împotriva un frate sau a unei surori, să arunci o bombă de bârfă, mușcă-ți limba! Puternic! […] Dacă, în acest An al Milostivirii, fiecare dintre voi ar reuși să nu fie niciodată teroristul bârfitor sau bârfitoare, ar fi un succes pentru Biserică, un succes de sfințenie mare!”

A vorbit apoi despre speranță, în contextul în care numărul vocațiilor la călugărie este în multe zone într-o scădere gravă. Atunci, a spus Pontiful, se apelează la „însămânțarea artificială”, adică la a invita la călugărie fără discernământ. Dar atunci apar problemele „înăuntru”. „Nu. Trebuie primit cu seriozitate! Trebuie să se discearnă bine dacă aceasta este o adevărată vocație și să fie ajutată să crească. Și cred că împotriva ispitei de a pierde speranța, care ne dă această sterilitate, trebuie să ne rugăm mai mult. Și să ne rugăm fără să încetăm.” A sugerat o lectură din Vechiul Testament care pe el îl ajută să spere: cu Ana, înainte să îl aibă pe Samuel, rugându-se fierbinte pentru un copil, iar preotul, nevăzând bine, o crede beată. „Eu vă întreb pe voi: inima voastră, în fața acestei scăderi a numărului de vocații, se roagă cu această intensitate?” Și a avertizat asupra unui pericol: „Când o Congregație călugărească vede că nu are fii și nepoți și începe să fie tot mai mică, se alipește de bani. Și voi știți că banii sunt balega diavolului. Când nu pot să aibă harul de a avea vocații și fii, cred că banii vor salva viața; și se gândesc la bătrânețe: să nu lipsească asta, să nu lipsească aia… Și astfel nu este speranță! Speranța este numai în Domnul! Banii nu ți-o vor da niciodată. Dimpotrivă: te vor arunca jos! Ați înțeles?”

La final le-a mulțumit tuturor pentru ceea ce fac și s-a rugat: „Fie ca Domnul să facă să se nască fii și fiice în congregațiile voastre”. Oficial, Anul Vieții Consacrate se încheie pe 2 februarie, în sărbătoarea Prezentării la Templu, care este și Ziua Vieții Consacrate.

Legături

• textul integral al discursului papal

Imagini