Papa Francisc: Iubirea este slujirea ascunsă pe care o aducem celorlalți
13.03.2016, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 12 martie 2016, Papa Francisc a spus că iubirea este mai mult decât doar a spune cuvinte și a face lucruri drăguțe – înseamnă să uiți de tine însuți și să îi slujești pe ceilalți, așa cum a făcut Isus atunci când a spălat picioarele discipolilor Lui. “Spălând picioarele apostolilor, Isus a dorit să reveleze modul de a acționa al lui Dumnezeu față de noi și să dea exemplul ‘poruncii noi’ (Ioan 13,34) de a ne iubi unii pe alții așa cum El ne-a iubit, adică dându-și viața pentru noi”.
Iubirea, așadar, “este slujirea concretă pe care o dăm unii altora”, a spus Pontiful, explicând că iubirea este „o slujire umilă, făcută în tăcere și în ascuns, așa cum însuși Isus a spus: ‘să nu știe stânga ta ceea ce face dreapta ta'”. Papa Francisc le-a vorbit pelerinilor prezenți în Piața San Pietro pentru a treia sa audiență generală jubiliară, care au loc o dată pe lună în Jubileul Milostivirii. El și-a continuat cateheza despre milostivirea prezentată în Scriptură, de această dată concentrându-se pe pasajul din Evanghelia lui Ioan în care Isus spală picioarele discipolilor Săi. „Un gest neașteptat și tulburător, până acolo încât Petru nu voia să-l accepte”.
Pontiful a dorit să se concentreze pe cuvintele finale ale lui Isus: „Dacă Eu, Domnul și Învățătorul, v-am spălat picioarele, și voi trebuie să vă spălați picioarele unii altora”. Isus le arată astfel „slujirea drept cale de parcurs pentru a trăi credința în El și a da mărturie despre iubirea Sa. Isus însuși a aplicat sieși imaginea ‘Slujitorului lui Dumnezeu’ folosită de profetul Isaia. El, care este Domnul, se face slujitor!” Slujirea „comportă a pune la dispoziție darurile pe care Duhul Sfânt ni le-a oferit, pentru a putea crește comunitatea. În afară de aceasta, se exprimă în împărtășirea bunurilor materiale, pentru ca nimeni să nu fie în nevoie”.
Papa Francisc l-a citat pe Sfântul Episcop Augustin care scria: „Să nu se rușineze creștinul să facă ceea ce a făcut Cristos. Pentru că atunci când trupul se apleacă până la picioarele fratelui, și în inimă se aprinde sau dacă era deja se alimentează sentimentul de umilință… Să ne iertăm reciproc greșelile noastre și să ne rugăm reciproc pentru păcatele noastre și astfel într-un fel ne vom spăla picioarele unii altora”. Pontiful a continuat: „Iubirea, caritatea, este slujire, a-i ajuta pe alții, a-i sluji pe alții. Există atâția oameni care își petrec viața astfel, în slujirea altora.”
„Săptămâna trecută am primit o scrisoare de la o persoană care îmi mulțumea pentru Anul Milostivirii; îmi cerea să mă rog pentru ea, pentru a putea fi mai aproape de Domnul. Viața acestei persoane era să își îngrijească mama și fratele: mama la pat, bătrână, lucidă, dar nu se poate mișca, iar fratele neputincios, în scaunul cu rotile. Pentru această persoană, viața sa înseamnă a sluji, a ajuta. Și aceasta este iubire! Când tu uiți de tine însuți și te gândești la alții, aceasta este iubire! Și cu spălarea picioarelor Domnul ne învață să fim slujitori, mai mult: slujitori așa cum El a fost slujitor pentru noi, pentru fiecare dintre noi.”