Papa Francisc a anunțat o colectă specială pentru victimele conflictului din Ucraina
05.04.2016, Vatican (Catholica) - Duminică, 3 aprilie 2016, Papa Francisc a anunțat o colectă specială care va avea loc în toate bisericile catolice din Europa în 24 aprilie, fondurile adunate mergând spre ajutorarea tuturor celor care suferă din cauza violenței continue din Ucraina. După ce a celebrat Liturghia în Piața San Pietro în Duminica Milostivirii Divine, înainte de a conduce pelerinii în rugăciunea Regina Coeli, Papa Francisc a spus că „în această zi, care este asemenea inimii Anului Sfânt al Milostivirii, gândul meu se îndreaptă către toate popoarele cărora le este sete de pace și reconciliere”.
„Mă gândesc, îndeosebi aici în Europa, la drama celor care îndură consecințele violenței din Ucraina: a celor care rămân în ținuturi tulburate de ostilitățile care au provocat deja mai multe mii de morți, și a celor – peste un milion – care au fost constrânși să le părăsească din cauza situației grave care durează. Sunt implicați mai ales bătrâni și copii. În afară de a-i însoți cu gândul meu constant și cu rugăciunea mea, am simțit să decid să promovez un sprijin umanitar în favoarea lor. În acest scop, va avea loc o colectă specială în toate bisericile catolice din Europa duminică, 24 aprilie. Îi invit pe credincioși să se unească la această inițiativă cu o contribuție generoasă.”
Pe lângă alinarea suferințelor materiale ale celor afectați de conflict, acest act va fi și o expresie a apropierii și solidarității personale a Papei și a întregii Bisericii. „Doresc cu putere ca el să poată ajuta la promovarea fără alte amânări a păcii și a respectării dreptului în acea țară atât de încercată.” Anunțul Papei Francisc privind colecta specială a fost făcut la aproape o lună după întâlnirea sa din 7 martie cu liderii Sinodului Permanent al Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, care s-au reunit în Roma pentru anualul lor Sinod al Episcopilor.
