Un tragic cutremur în Ecuador a ucis 272 de persoane, inclusiv o călugăriță și 5 postulante
20.04.2016, Quito (Catholica) - Cutremurul care a lovit coasta Ecuadorului sâmbătă, 16 aprilie 2016, noaptea, s-a soldat până acum cu cel puțin 272 de morți și aproximativ 2.068 de răniți. Potrivit Secretariatului pentru Protecția Civilă al Guvernului din Ecuador, cutremurul, de magnitudinea 7,8 pe scara Richter, a fost cel mai puternic din 1979 încoace. Coasta Pacificului a fost declarată zonă cu stare de urgență. „În fața cutremurului”, se arată într-o declarație a episcopatului națiunii, „Episcopii din Ecuador doresc să ofere un cuvânt de credință în Domnul poporului ecuadorian”.
„Gândurile noastre se îndreaptă în mod special către frații și surorile noastre din provinciile Manabi și Esmeraldas, care par până acum cele mai afectate, și îi invităm pe toți să participe la colecta națională pentru victime, pentru a le ajuta în nevoile lor cele mai urgente”. Primul raport al Caritas-Ecuador arată că a primit 4.068 de cereri de ajutor din 23 de provincii ale țării, inclusiv din două orașe din Columbia. Între cei care au murit în tragedie s-au numărat și o călugăriță irlandeză care a petrecut 15 ani în Ecuador și cinci postulante din comunitatea „Siervas del Hogar de la Madre” din Playa Prieta.
Eforturile de ajutorare au ajuns la fața locului doar după 24 de ore de la cutremur. Mulțumită acestor eforturi, alte trei surori din comunitate sunt în viață; au fost rănite și acum sunt spitalizate. Potrivit rețelelor sociale din zonă, Siervas del Hogar de la Madre conduc o școală pe coasta pe care cutremurul aproape a distrus-o complet.