Papa Francisc către cei închiși: Țineți aprinsă lumina speranței
25.04.2016, Vatican (Catholica) - „Dumnezeu vă iubește mereu, indiferent de greșelile pe care le-ați comis”, le-a scris Papa Francisc deținuților din Penitenciarul din Velletri. În data de 5 martie 2016, Episcopul de Albano, Mons. Marcello Semeraro, a vizitat închisoarea din Velletri și cu acea ocazie deținuții i-au încredințat o scrisoare pentru Papa, care a răspuns. Nu vă lăsați „închiși în trecut”, este îndemnul Sfântului Părinte, „adevărata măsură a timpului nu este cea a orologiului”, „se numește speranță”, citim în materialul de pe Ercis.ro, în traducerea pr. Mihai Pătrașcu.
„Vă mulțumesc pentru că v-ați gândit la mine în mijlocul dificultăților situațiilor voastre actuale de viață”. Așa începe scrisoarea Papei Francisc adresată deținuților. Papa este cel care mulțumește și imediat subliniază că și el de multe ori se gândește la persoanele care trăiesc în închisoare. „Pentru acest motiv, în vizitele mele pastorale cer mereu, când acest lucru este posibil, să îi pot întâlni” pe cei care trăiesc „o libertate limitată, pentru a le duce afecțiunea și apropierea”. Și pentru aceasta a dorit ca în Anul Sfânt al Milostivirii să fie celebrat și un Jubileu al celor închiși.
„Preaiubiților”, scrie Pontiful Roman, „voi trăiți o experiență în care timpul pare că s-a oprit, pare că nu se termină niciodată. Însă adevărata măsură a timpului nu este aceea a orologiului. Adevărata măsură a timpului se numește speranță! Și eu doresc ca fiecare dintre voi să țină mereu bine aprinsă lumina speranței credinței, pentru a lumina viața voastră!” De aici îndemnul de a-l ruga pe Domnul umple timpul de speranță adevărată.
„Fiți siguri mereu că Dumnezeu vă iubește personal, pentru El nu are importanță vârsta voastră sau cultura voastră, nu are importanță nici ce ați fost”. Dumnezeu îi iubește pe deținuți indiferent de „lucrurile pe care le-ați făcut, rezultatele pe care le-ați obținut, greșelile pe care le-ați săvârșit, persoanele pe care le-ați rănit”. Pentru aceasta, „nu vă lăsați închiși în trecut, ba chiar transformați-l în drum de creștere, de credință și de caritate. Dați-i lui Dumnezeu posibilitatea de a vă face să străluciți prin această experiență!”
În istoria Bisericii, a amintit în continuare Papa, „atâția sfinți au ajuns la sfințenie prin experiențe dure și dificile!” Așadar, conclude scrisoarea, „deschideți poarta inimii voastre lui Cristos și Cristos va fi cel care va răsturna situația voastră. Cu Cristos sunt posibile toate acestea!”
