Papa Francisc oferă rugăciuni după prăbușirea avionului egiptean
20.05.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a transmis condoleanțe și a promis că se va ruga pentru toți cei afectați de prăbușirea unui avion egiptean în Marea Mediterană în dimineața zilei de joi. „Aflând cu tristețe despre tragicul incident al zborului de pasageri egiptean, Papa Francisc dorește să vă asigure de rugăciunile și de solidaritatea sa în acest timp dificil”, se citește în telegrama trimisă de Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat, transmisă președintelui Egiptului, Abdel Fattah el-Sisi.
În telegramă se mai spune că Sfântul Părinte „încredințează sufletele celor decedați, aparținând unor naționalități diferite, milostivirii Atotputernicului”. „Asupra rudelor pasagerilor și asupra celor implicați în operațiunile de căutări și salvare, Sanctitatea Sa invocă binecuvântări divine de tărie și pace”, citim în continuare. La primele ore ale zilei de ieri, un avion Airbus A320 a dispărut în timp ce mergea de la Paris spre Cairo. Zborul MS804 avea la bord 66 de pasageri, plus echipajul. Conform autorităților grecești, radarul arată că ar fi făcut un zigzag în aer după care a pierdut din altitudine, prăbușindu-se în mare.
Unități militare internaționale cercetează zona, căutând resturi ale avionului, dar și indicii despre ce s-a întâmplat cu avionul. Cauza prăbușirii rămâne pe moment necunoscută. Autoritățile egiptene susțin că terorismul este o cauză mai probabilă decât o problemă tehnică, dar până acum nici o grupa teroristă nu și-a asumat acțiunea. Investigațiile verifică și dacă pe aeroportul Charles de Gaulle din Paris nu a existat o breșă de securitate.
