Papa Francisc: Lăsați-vă frânți pentru binele altora
27.05.2016, Vatican (Catholica) - Frângând pâinea pentru discipolii Săi, Cristos a oferit un exemplu legat de ce înseamnă a te lăsa frânt pentru binele altora, a spus Papa Francisc în sărbătoarea Corpus Christi, explicând că Euharistia este cea care ne dă forța să facem așa ceva.
„Isus s-a frânt, se frânge pentru noi. Și ne cere să ne dăruim, să ne frângem pentru alții”, a spus Pontiful pe 26 mai, la predica de la Liturghia celebrată în fața Bazilicii San Giovanni in Laterano, Catedrala Romei. Corpus Christi celebrează instituirea Preasfintei Euharistii și este marcată de manifestarea devoțiunii față de Preasfântului Sacrament, în special prin procesiuni euharistice. La predică Sfântul Părinte a indicat spre numeroșii părinți care, „împreună cu pâinea de toate zilele, tăiată pe masa din casă, au frânt inima lor pentru a-i crește pe copii și a-i crește bine! Câți creștini, ca cetățeni responsabili, și-au frânt propria viață pentru a apăra demnitatea tuturor, în special a celor mai săraci, marginalizați și discriminați! Unde găsesc forța pentru a face toate acestea? Tocmai în Euharistie: în puterea de iubire a Domnului înviat, care și astăzi frânge pâinea pentru noi și repetă: ‘Faceți aceasta în amintirea Mea’.”
Papa a amintit de epistola de la Liturghie: Sf. Paul amintind instituirea Euharistiei în 1Corinteni, „cea mai veche mărturie pe care o avem despre cuvintele lui Cristos de la Ultima Cină”. Spunându-le discipolilor să facă așa, Cristos le dă poruncă să repete gesturile Sale prin care și-a dat Trupul și Sângele. „Isus poruncește să se repete gestul cu care a instituit memorialul Paștelui Său, prin care ne-a dăruit Trupul Său și Sângele Său. Și acest gest a ajuns până la noi: înseamnă ‘a face’ Euharistia, care îl are mereu pe Isus ca subiect, dar se realizează prin sărmanele noastre mâini unse de Duh Sfânt.”
A amintit de pasajul evanghelic al zilei, din Ioan, care amintește miracolul înmulțirii pâinilor și peștilor pentru a hrăni o mulțime de 5000 de persoane. Când Cristos le spune discipolilor Săi să dea ei mulțimii de mâncare indică faptul că, în timp ce El va binecuvânta și va frânge pâinea, oferind suficient pentru a hrăni mulțimea flămândă, discipolii sunt cei care trebuie să ofere pâinea și peștele. „Este clar că această minune nu vrea numai să sature foamea de o zi, ci este semn a ceea ce Isus intenționează să facă pentru mântuirea întregii omeniri dăruind Trupul Său și Sângele Său. Și totuși trebuie trecut mereu prin acele două gesturi mici: a oferi puținele pâini și pești pe care le avem; a primi pâinea frântă din mâinile lui Isus și a o împărți tuturor. A face și a frânge!”
Pontiful a încheiat spunând: „Fie ca și gestul procesiunii euharistice, pe care îl vom face imediat, să răspundă la acest mandat al lui Isus. Un gest pentru a face amintirea Lui; un gest pentru a da să mănânce mulțimii de astăzi; un gest pentru a frânge credința noastră și viața noastră ca semn al iubirii lui Cristos pentru acest oraș și pentru lumea întreagă.” În Dieceza de Roma, celebrarea Corpus Christi include tradițional procesiunea de la Bazilica San Giovanni in Laterano la Bazilica Santa Maria Maggiore. Procesiunea este în mod tradițional condusă de Episcopul Romei, dar Papa Francisc a ales altceva. A mers separat la Bazilica dedicată Mariei, primind procesiunea condusă de Cardinalul Agostino Vallini, Vicar general al Diecezei de Roma. A acordat apoi binecuvântarea cu Preasfântul Sacrament.

