Papa Francisc: Mulți mari sfinți au fost mari păcătoși
03.06.2016, Vatican (Catholica) - Mulți dintre sfinți au fost mari păcătoși, dar aceasta i-a făcut mari practicanți ai milostivirii, a subliniat Papa Francisc în a doua meditație, intitulată „Vase ale milostivirii”, susținută în Bazilica Santa Maria Maggiore, joi, 2 iunie, la amiază. Meditația a făcut parte din seria de trei susținute pentru Jubileul Preoților și Seminariștilor (1-3 iunie), în reculegerea pusă sub tema: „Bunul Păstor: Preotul ca ministru al milostivirii și compasiunii, aproape de oamenii săi și slujitor al tuturor”. Prima meditație a fost de la 10AM în Bazilica San Giovanni in Laterano, iar a treia de la 4PM în Bazilica San Paolo fuori le mura.
La începutul meditației sale, Papa a spus că păcatul este „ca o sită, ca o găleată găurită, din care harul se scurge rapid”. Dat fiind că poporul lui Dumnezeu are acest obicei de a cădea înapoi în păcat, Domnul l-a învățat pe Petru că trebuie iertat „de șaptezeci de ori câte șapte”. „Dumnezeu continuă să ierte, deși vede cât de dificil este harului Său să prindă rădăcini în solul arid și pietros al inimilor noastre. Nu se oprește niciodată să planteze milostivirea și iertarea Sa”, a spus Sfântul Părinte, întărind: „Domnul nu încetează niciodată să ne ierte; cu adevărat, el înnoiește burdufurile de vin în care primim această iertare”.
„Aproape toți marii sfinți au fost mari păcătoși sau, asemenea Sfintei Tereza, au știut că doar grație harului nu au fost (păcătoși)”, le-a amintit Pontiful preoților, referire la sfinți precum Petru, Paul, Augustin, Francisc sau Ignațiu de Loyola. Cei care au primit milostivirea adesea au devenit „cei mai buni practicanți ai milostivirii”. După ce a reflectat asupra convertirii sfinților, a amintit de Fecioara Maria, cea fără de păcat, care este „vasul simplu și totuși perfect ce primește și oferă milostivire”. Da-ul ei gratuit spus harului este chiar opusul la păcatul care a dus la căderea fiului risipitor. A amintit de vizita făcută în februarie în Mexic, când s-a rugat în fața imaginii Fecioarei de la Guadalupe. Amintind de privirea ei, Papa Francisc le-a spus preoților prezenți că s-a rugat Mariei ca preoții să fie păstori buni.
Ceea ce caută oamenii în ochii Mariei este „un loc de odihnă unde oamenii, încă orfani și dezmoșteniți, să găsească un loc de refugiu, o casă”. Aceasta se explică prin modul în care privește – ochii ei deschid un spațiu care invită, nu de tribunal sau de birou. Dacă oamenii își dau seama că propria lor privire a devenit împietrită, că au tendința de a privi oamenii cu iritare sau răceală, se pot întoarce la ea cu umilință sinceră. „Căci Fecioara poate să elimine orice ‘cataractă’ ce ne împiedică să îl vedem pe Cristos în sufletele oamenilor. Ea poate elimina miopia care nu reușește să vadă nevoile altora, care sunt nevoile Domnului întrupat, precum și hipermetropia care nu poate vedea detaliile, ‘scrisul mic’, unde se petrec lucrurile cu adevărat importante în viața Bisericii și a familiei.”
Un alt aspect al privirii Mariei evidențiat de Papa a fost că „ea găsește o cale de a scoate binele din tot ceea ce oamenii pun la picioarele ei”. „Privirea Mariei este una de totală atenție. Nu lasă nimic în urmă. Este preocupată doar de persoana din fața ei. Ca o mamă, este toată urechi atunci când un copil are ceva să îi spună.” Față de toți cei vin la Biserică trebuie să avem inimile deschise și să ne preocupăm de ei, a spus Papa. „Doar o Biserică ce este capabilă să se preocupe atent de toți cei care îi bat la ușă poate să le vorbească despre Dumnezeu. […] Dacă nu vedem suferințele oamenilor și nu recunoaștem nevoile lor, nu vom avea nimic să le oferim.” Sfântul Părinte le-a amintit apoi preoților că le-a cerut Episcopilor să fie atenți la ei, „să nu își lase preoții, expuși singurătății și abandonării, prade ușoare la lumescul care devorează inima”.
„Le-am spus Episcopilor: ‘Fiți atenți și învățați să citiți fețele preoților voștri, pentru a vă bucura cu ei când sunt bucuroși amintindu-și de tot ce au făcut și învățat’. Dar și: ‘Grija voastră paternă pentru preoții voștri nu trebuie să lipsească niciodată. Încurajați comuniunea între ei; căutați să scoateți ce este mai bun în ei și angajații în activități mărețe, căci inima unui apostol nu se face din lucruri mici.” Revenind la privirea Mariei, Pontiful a spus că este „integrală”, îmbrățișându-i pe toți. „Aduce totul împreună: trecutul nostru, prezentul nostru și viitorul nostru” și „nu este fragmentată sau parțială”. Dat fiind că „milostivirea poate vedea lucrurile ca întreg și să înțeleagă ce este mai necesar”, Papa a amintit cum Maria la Cana „a prevăzut în mod empatic ce înseamnă lipsa de vin de la nuntă și i-a cerut lui Isus să rezolve problema, fără să vadă cineva”.
Papa Francisc și-a încheiat meditația invitându-i pe preoți să se roage cu el Salva Regina, pentru ca „împreună cu Maria să putem fi semn și Sacrament al milostivirii Tale”.

