Interviu cu PS John Michael Botean: Despre Biserică, despre greco-catolicii din America

03.06.2016, Canton (Catholica) - JurnaldeCercetas.wordpress.com a publicat un interviu luat Preasfinției Sale John Michael Botean, Episcopul greco-catolic de Canton (Ohio), păstorul românilor americani din Eparhia care are jurisdicția teritorială asupra parohiilor, misiunilor și mănăstirilor de pe teritoriul SUA și Canada. La ceas aniversar, Preasfinția Sa i-a acordat un interviu lui Silviu Iulian Sana, în acest an în care s-au împlinit 30 de ani de când a primit Taina Sfintei Preoții și 20 de ani de când a fost sfințit Episcop pentru Eparhia greco-catolică de Canton.

În a doua parte a interviului, Preasfinția Sa a vorbit mai întâi despre Biserică, „răspunsul umanității la chemarea lui Dumnezeu. Pentru că avem mai multe feluri de a fi împreună – familia, statul, tribul, societatea – Biserica este calea prin care Dumnezeu îi aduce pe oameni împreună. Este calea prin care devenim ceea ce nu am fost înainte. Și această devenire o facem prin harul lui Dumnezeu devenind Biserică, anume Trupul lui Cristos. Aceasta înseamnă că am devenit o umanitate întregită, o comunitate umană definită prin iubire necondiționată și îndurare nesfârșită, reflectând această iubire și îndurare lumii întregi. Biserica este extensia în timp și spațiu a vieții și misiunii lui Cristos.”

Întrebat care trebuie să fie principalele calități ale unui preot american, Episcopul a răspuns: „Una dintre cele mai mari calități este să fie în stare să suporte munca grea de aici. Mă refer la izolare, pentru că uneori chiar dacă ești căsătorit, sau ești pur și simplu departe unul de celălalt, nu experimentezi solidaritatea din Biserică la fel ca în România. Pentru că te întâlnești cu singurătatea peste tot. O altă calitate ar fi aceea să aibă un spirit antreprenorial. Este nevoie de cineva care să preia responsabilități pentru tot felul de lucruri. Cineva care să conștientizeze că dacă vrei să ai ceva, va trebui să creezi, să construiești tu însuți. Va trebui să lucrezi cu oamenii, nu să aștepți să ți se facă.”

„O altă calitate ar fi acea abilitate de a arăta dragostea față de toți oamenii. Nu e o calitate de-a mea, dar o admir când o văd la alți preoți. Îi iubesc pe oameni, dar dacă ei nu simt această iubire, la ce bun? Aceasta înseamnă să ai capacitatea să îi faci conștienți pe oameni că îi iubești, să se simtă îmbrățișați de tine.” Preasfințitul a vorbit și despre cele mai mari provocări ale Bisericii Greco-Catolice din America. „În Occidentul european și în America, hegemonia creștină e pe moarte din cauza curentelor secularizării, a ateismului materialist. Comunismul ateist materialist a fost destul de rău, dar capitalismul ateist materialist e mai activ, lovind în Evanghelie, pentru că micșorează demnitatea umană. Îi transformă pe oameni în niște ființe îndrăgostite de propria persoană, unități ale plăcerii, ca să poată fi buni consumatori.”

„În această nebuloasă, Evanghelia își reia locul în această ‘piață’ liberă a ideilor. Din această perspectivă, Evanghelia ca idee îi cheamă pe unii sau nu îi cheamă deloc. Ce îi lipește Evangheliei pentru ca să aibă putere sunt mărturisitorii. Mărturisitori reali ca și sfinții, care prin viața lor îi cheamă pe oameni să mărturisească adevărul Evangheliei, nu doar cel intelectual, ci cel din viața de zi cu zi. Altfel spus, dacă noi suntem canarul din colivie, mesajul este ‘a deveni sfinți sau a pierde lumea întreagă’. Vedem aceasta pentru că suntem fragili și mici. Mai ales noi, greco-catolicii, care nu avem proprietăți aici, nu avem influență politică, nu suntem numeroși. Tot ce ne-a rămas este să fim Biserică.”

„A fost o vreme când mă luptam să mă afirm ca greco-catolic, față de ceilalți. Dar aceasta era o credință falsă… În anii ’70 am întâlnit un alt greco-catolic melkit, un american (irlandez-american) care lucra în Harlem, în partea unde trăia comunitatea de culoare din New York în anii ’70, ajutându-i pe cei nevoiași și dezvoltând comunități. El a scris un articol intitulat ‘Strigătul Bisericii Greco-Catolice. Durerea așteptării și bucuria slujirii’, în care se referea la așteptarea unității bisericești. El a fost cel care a spus că ‘nu avem influență, nu avem bani, nu suntem buni pentru toți. Tot ceea ce avem bun este să fim Biserică’. Și atunci am decis că acest răspuns este suficient și pentru mine.”

„Atâta timp cât ne gândim că avem ceva măreț de făcut, o să pierdem. Nu putem fi ca și ceilalți din jurul nostru. Trebuie să ne trăim sărăcia sau micimea pe care Dumnezeu ne-a dăruit-o! Aceasta este calea noastră! Și să fim bucuroși că suntem Biserica, Trupul lui Cristos! Și toate pornesc de aici. Cred că sunt multe de făcut din ceea ce vrea Dumnezeu să facem și nu e nimic mai bun decât să facem. Când am fost întrebat despre identitatea Bisericii Române Unite din Statele Unite, dacă este o chestiune bună sau nu, am răspuns: ‘Nu este „aurul” acestei Biserici și nu cred că această comoară, adică această comunitate a lui Dumnezeu, trebuie să rămână imortalizată sau fixată în niște tipare. Nu existăm pentru veșnicie. Comunitățile se nasc și apoi apun. Ce e important este persoana umană și mântuirea sufletului. Dacă facem aceasta, Dumnezeu are grijă de noi!”