Prima martoră a învierii
11.06.2016, Vatican (Catholica) - Din dorința expresă a Sfântului Părinte Francisc, Congregația pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor a publicat un nou decret, datat la 3 iunie 2016, solemnitatea Preasfintei Inimi a lui Isus, cu care celebrarea Sfintei Maria Magdalena, astăzi comemorare obligatorie, va fi ridicată în Calendarul General la grad de sărbătoare.
Decizia se înscrie în actualul context eclezial, care cere să se reflecteze mai profund asupra demnității femeii, a noii evanghelizări și a măreției misterului milostivirii divine. Sfântul Papă Ioan Paul al II-lea a fost cel care a dedicat o mare atenție nu numai importanței femeilor în însăși misiunea lui Cristos și a Bisericii, ci, cu evidențiere specială, și funcției deosebite a Mariei din Magdala ca primă martoră care l-a văzut pe Cel Înviat și primă mesageră care a vestit apostolilor învierea Domnului (cf. Mulieris dignitatem, nr. 16).
Această importanță continuă astăzi în Biserică – manifestă aceasta angajarea actuală a unei noi evanghelizări – care vrea să primească, fără nicio deosebire, bărbați și femeie de orice rasă, popor, limbă și națiune (cf. Ap 5,9), pentru a le anunța vestea cea bună a Evangheliei lui Isus Cristos, a-i însoți în pelerinajul lor pământesc și a le oferi minunățiile mântuirii lui Dumnezeu. Sfânta Maria Magdalena este un exemplu de adevărată și autentică evanghelizatoare, adică de o evanghelistă care vestește mesaj central plin de bucurie al Paștelui (cf. rugăciunea zilei din 22 iulie și noua prefață).
Sfântul Părinte Francisc a luat această decizie tocmai în contextul Jubileului Milostivirii pentru a semnifica relevanța acestei femeie care a arătat o mare iubire față de Cristos și a fost așa de iubită de Cristos, după cum afirmă Raban Maurul vorbind despre ea („dilectrix Christi et a Christo plumum dilecta”) și Sfântul Anselm de Canterbury („electa dilectrix et dilecta electrix Dei”: Oratio LXXIII ad sanctam Mariam Magdalenam). Este sigur că tradiția eclezială din Occident, mai ales după Sfântul Grigore cel Mare, identifică în însăși persoana Mariei din Magdala femeia care a vărsat parfum în casa lui Simon, fariseul, și sora lui Lazăr și Marta. Această interpretare a continuat și a avut influență în autorii ecleziastici occidentali, în arta creștină și în textele liturgice referitoare la sfântă.
Cei care au compilat Acta Sanctorum au expus pe larg problema identificării celor trei femei și au pregătit calea pentru reforma liturgică a Calendarului Roman. Cu realizarea reformei, textele din Missale Romanum, din Liturgia Horarum și din Maryrologium Romanum se referă la Maria din Magdala. Este sigur că Maria Magdalena a făcut parte din grupul discipolilor lui Isus, l-a urmat până la picioarele crucii și, în grădina în care se afla mormântul, a fost „prima martoră a milostivirii divine”, „testis divinae misericordiae” (Grigore cel Mare, XL Hom. in Evangelia, lib. II, Hom. 25,10). Evanghelia lui Ioan relatează că Maria Magdalena plângea pentru că nu a găsit trupul Domnului (cf. In20,11); și Isus a avut milă de ea făcându-se recunoscut ca Învățător și transformând lacrimile sale în bucuria pascală.
Profitând de această circumstanță oportună, doresc să evidențiez două idei inerente textelor biblice și liturgice ale noii sărbători, care ne pot ajuta să percepem mai bine importanța actuală a unei asemenea femei sfinte. Pe de o parte, are cinstea de a fi „prima martoră”, „prima testis”, a învierii Domnului (Hymnus, Ad Laudes matutinas), prima care a văzut mormântul și prima care a ascultat adevărul învierii sale. Cristos are o specială considerație și milostivire față de această femeie, care manifestă iubirea sa față de El, căutându-l în grădină cu angoasă și suferință, cu „lacrimile umilinței”, „lacrimas humilitatis”, cum spune Sfântul Anselm în rugăciunea citată.
În această privință, doresc să semnalez contrastul dintre cele două femei prezente în grădina paradisului și în grădina învierii. Prima a răspândit moartea acolo unde era viața; a doua a vestit Viața dintr-un mormânt, loc de moarte. Afirmă asta același Grigore cel Mare: „Quia in paradiso mulier viro propinavit mortem, a sepulcro mulier viris annuntiat vitam” (XL Hom. in Evangelia, lib. II, Hom. 25). În afară de aceasta, chiar în grădina învierii Domnul îi spune Mariei Magdalena: „Nu mă atinge”. Este o invitație adresată nu numai Mariei, ci și întregii Biserici, pentru a intra într-o experiență de credință care depășește orice abordare materialistă și înțelegere umană a misterului divin. Are o însemnătate eclezială! Este o lecție bună pentru fiecare discipol al lui Isus: a nu căuta siguranțe umane și titluri lumești, ci credința în Cristos Viu și Înviat!
Tocmai pentru că a fost martoră oculară a lui Cristos Înviat, pe de altă parte a fost și prima care a dat mărturie despre aceasta în fața apostolilor. Îndeplinește mandatul Celui Înviat: „Mergi la frații mei și spune-le… Maria Magdalena a mers ca să vestească discipolilor: «L-am văzut pe Domnul!» și ceea ce i-a spus” (In 20,17-18). În acest mod ea devine, așa cum s-a notat deja, evanghelistă, adică mesageră care anunță vestea bună a învierii Domnului; sau după cum spuneau Raban Maurul și Sfântul Toma de Aquino, „apostola apostolilor”, pentru că le vestește apostolilor ceea ce, la rândul lor, ei vor vesti întregii lumi (cf. Raban Maurul, De vita beatae Mariae Magdalenae, c. XXVII; Sfântul Toma de Aquino, In Ioannem Evangelistam Expositio, c. XX, L. III, 6).
Pe bună dreptate Învățătorul Evanghelic folosește acest termen aplicându-l Mariei Magdalena: ea este martoră a lui Cristos Înviat și vestește mesajul învierii Domnului, ca și ceilalți apostoli. De aceea este corect ca și celebrarea liturgică a acestei femei să aibă același grad de sărbătoare dat celebrării apostolilor în Calendarul Roman General și ca să iasă în evidență misiunea specială a acestei femei, care este exemplu și model pentru orice femeie în Biserică. (material semnat de Mons. Arthur Roche, secretar al Congregației pentru Cultul Divin și Disciplina Sacramentelor, și tradus de pr. Mihai Pătrașcu pentru ITC.ro)
