Anunțuri din Dieceza de Oradea
05.07.2016, Oradea (Catholica) - 1. Zi de pelerinaj diecezan la Poarta Sfântă
În Anul Sfânt al Milostivirii Divine, Dieceza Romano-Catolică de Oradea îi invită pe credincioși să vină în pelerinaj la Catedrala Episcopală, pentru ca trecând pragul Sfintei Porți, să își îndrepte privirile către milostivirea lui Dumnezeu, și să pășească pe calea înnoirii sufletești. Pe parcursul Anului Sfânt, prima zi de joi a fiecărei luni a fost declarată de către ierarh zi de pelerinaj la Poarta Sfântă. În aceste zile, credincioșii parohiilor din întreaga Dieceză sunt așteptați să sosească în pelerinaj la Catedrală, după un program stabilit. Joi, 7 iulie 2016, este rândul pelerinilor din Tinca, Beliu, Belfir, Șauaieu, Bicaci, Salonta, respectiv Beiuș să vină la rugăciunea comună. Sfânta liturghie de la ora 18.00 va fi celebrată de Episcopul Böcskei László, în timp ce omilia va fi rostită de pr. dr. Fügedy Antal Levente, parohul din Bicaci. În celelalte biserici romano-catolice din Oradea nu se va oficia Sfânta Liturghie de seară.
2. Sacramentul Sfântului Mir la Făgetu
Sâmbătă, 9 iulie 2016, Episcopul Böcskei László va administra Sacramentul maturității creștine la Făgetu. În cadrul Sfintei Liturghii de la ora 11.00, vor fi miruiți 77 de tineri din localitate. Candidații au fost pregătiți pentru această ocazie de către parohul Rolnik Martin.
3. Adorația Euharistică perpetuă la Șimian și biserica din Cetate
În cea de a doua duminică a lunii, în data de 10 iulie 2016, credincioșii din Șimian, respectiv cei care aparțin de biserica din Cetatea Oradea, vor avea posibilitatea să participe la Adorația Sfintei Euharistii organizată în bisericile lor.
Episcopia Romano-Catolică Oradea
Serviciul de presă
http://stiri.varad.org/ro
tel. 0259-411180
