Arhiepiscopul Zimowski a murit la vârsta de 67 de ani
14.07.2016, Vatican (Catholica) - Papa Francisc a scris un mesaj Consiliului Pontifical pentru Pastorația Serviciilor de Sănătate, după moartea președintelui acestui Consiliu, Arhiepiscopul Zygmunt Zimowski. Arhiepiscopul a decedat la primele ore ale zilei de miercuri, 13 iulie 2016, la vârsta de 67 de ani, după o lungă bătălie cu cancerul pancreatic. Papa Francisc a scris că Arhiepiscopul Zimowski „a trăit într-un spirit de credință și mărturie creștină”.
„Doresc să îmi exprim participarea spirituală la doliul care are loc în dicaster, amintind în același timp slujirea sa generoasă mai întâi ca păstor al Diecezei de Radom [Polonia], apoi în slujba Sfântului Scaun. Am înălțat rugăciuni fervente de implorare a Domnului pentru sufletul său, încredințându-l mijlocirii materne a Preasfintei Fecioare Maria, Regina Poloniei”. Papa a spus că i-a cerut Domnului pentru Arhiepiscopul decedat „răsplata veșnică promisă slujitorilor fideli ai Evangheliei”, și a acordat oficialilor și angajaților Consiliului Pontifical binecuvântarea sa apostolică.
Arhiepiscopul Zygmunt Zimowski s-a născut în Kupienin, Polonia, în 7 aprilie 1949; a fost hirotonit preot în 25 mai 1973. Sf. Papă Ioan Paul al II-lea l-a numit Episcop al Diecezei de Radom, Polonia, în 28 martie 2002; și a fost numit președinte al Consiliului Pontifical pentru Pastorația Serviciilor de Sănătate de Papa Benedict al XVI-lea, în 18 aprilie 2009. În 2014, a fost diagnosticat cu cancer pancreatic.
