Pe 23 iulie Ziua Diecezei de Satu Mare
19.07.2016, Satu Mare (Catholica) - Patruzeci de corturi de prezentare, conferința publică a actorului Eperjes Károly, concert Eucharistic și Sfântă Liturghie în aer liber de Ziua Diecezei de Satu Mare, în Grădina Romei. Credincioși din fiecare protopopiat, grupuri, organizații și asociații catolice, comunități parohiale și de diaconat vor fi prezente la Ziua Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare, în 23 iulie. Va fi o zi a sărbătoririi comuniunii cu multă muzică și distracție, cu mâncăruri din bucătăria maghiară, românească și șvabă, cu rugăciune, Adorație Euharistică și Sfântă Liturghie.
Este prima dată când se organizează un astfel de eveniment. Locația va fi Grădina Romei din Satu Mare, și mai mult de o mie de persoane și-au anunțat deja participarea. Sub umbra copacilor grădinii vor fi amplasate corturi de prezentare ale diferitelor parohii, ordine călugărești, comunități și organizații catolice, birouri ale Episcopiei… Părinții, în timp ce vizitează acestea sau participă la vreo activitate, își pot lăsa copiii la programele dedicate lor, iar mai apoi pot savura împreună un gulaș, strudli sau uscățele. În centrul pieței amenajate va sta podiumul unde vor evolua coruri bisericești, grupuri de fanfară, dar acolo vor avea loc și spectacolele copiilor, conferința publică a renumitului actor maghiar Eperjes Károly, concertul formației Eucharist din Ungaria și Sfânta Liturghie, celebrată de Episcopul Eugen Schönberger.
La Ziua Diecezei vor fi mai multe programe care vor dura toată ziua. În cortul „Te ascult” toată ziua va fi posibilitate de a discuta cu un preot, un călugăr, ocazie pentru spovedanie. Doar Adorația Euharistică va avea loc în afara grădinii, în biserica Sfântul Iosif, care se află vizavi de poarta principală. La eveniment sunt așteptați toți cei interesați – enoriașii Diecezei, dar și reprezentanții ai altor culte. Organizatorii speră că fiecare va avea parte de un timp prețios alături de prieteni.

