Centru catehetic care urmărește să împărtășească milostivirea la ZMT
21.07.2016, Cracovia (Catholica) - Polonia este cunoscută ca fiind centrul devoțiunii la Milostivirea Divină începând din anii 1930. În acest an, în care țara găzduiește Ziua Mondială a Tineretului, în Jubileul Milostivirii, Cavalerii lui Columb au susținut organizarea „Centrului Milostivirii” în inima Cracoviei, pentru a oferi tinerilor o multitudine de evenimente cu tema milostivirii. „Papa Francisc a declarat milostivirea ca o temă cheie atât pentru acest an cât și pentru ZMT”, a amintit cavalerul suprem Carl Anderson într-o recentă declarație de presă.
Centrul Milostivirii va fi deschis în perioada 26-31 iulie și va fi amplasat la Tauron Arena din Cracovia, unul dintre cele mai mari centre pentru evenimente din Polonia, cu o capacitate de peste 20.000 de persoane. Este de asemenea unul dintre locurile pe care le va vizita Papa Francisc în cadrul participării sale la ZMT. Deși este deschis tuturor, Centrul Milostivirii a fost conceput în special pentru a oferi tinerilor pelerini vorbitori de limba engleză un loc în care să poată învăța despre milostivire prin rugăciune și formare catehetică, făcută de vorbitori renumiți precum George Weigel, Curtis Martin și Jason Evert. Vor fi oferite de asemenea Liturghii zilnice, Spovezi și Adorație Euharistică.
„Centrul Milostivirii este astfel perfect situat pentru a-i ajuta pe pelerini să înțeleagă faptul că viața creștină trebuie să fie o experiență de primire a milostivirii lui Dumnezeu, și de asemenea de a o dărui aproapelui nostru în forma iubirii, carității și a iertării”, a declarat Carl Anderson. Între multele evenimente, Centrul Milostivirii va găzdui un festival „Noaptea Milostivirii”, în seara de 27 iulie, între orele 19-23, incluzând concerte susținute de Matt Maher și Audrey Assad și o serie de discursuri susținute de Episcopul Robert Barron de la Word on Fire Ministries și Joel Stepanek de la LifeTeen.
În plus, Centrul Milostivirii va oferi o varietate de expoziții istorice de-a lungul săptămânii, incluzând informații despre Milostivirea Divină, despre creștinismul din Polonia și despre Auschwitz, precum și expoziții vocaționale despre căsătorie, preoția diecezană și viața religioasă. Pelerinii vor putea de asemenea să venereze relicvele unor sfinți polonezi precum Sf. Maximilian Kolbe, Sf. Ioan Paul al II-lea și Sf. Faustina Kowalska. Locul va fi folosit și de Conferințele Episcopale din Statele Unite, Canada și Australia pentru întâlnirile lor naționale.
Centrul Milostivirii este finanțat de Cavalerii lui Columb, care au fost implicați în organizarea ZMT în ultimii 25 de ani și care celebrează 10 ani de prezență în Polonia. Alți co-finanțatori ai Centrului includ Surorile Fecioarei Milostivirii, Sanctuarul național Sf. Ioan Paul al II-lea din Washington, D.C., Surorile Vieții, Televiziunea Salt + Light, Holy Cross Family Ministries, Institutul Liturgic Dominican, Conferința Națională a Directorilor pentru Vocații Religioase. Mai multe informații despre Centrul Milostivirii se pot afla la www.wydenglishsite.org.
