Sinodul din Creta – o privire catolică
31.07.2016, București (Catholica) - Pe insula Creta a avut loc, între 19-22 iunie 2016, Sfântul și Marele Sinod al Bisericii Ortodoxe. Redacția Actualitatea Creștină a stat de vorbă, despre acest subiect, cu pr. dr. Eduard-William Fărtan, fost responsabil al comunității românești greco-catolice din Atena (Grecia), între 1999 și 2011, și din 2012 rector al Misiunii Române Unite din Londra (Marea Britanie). Interviul a fost publicat în numărul pe luna august 2016 al revistei Actualitatea creștină.
„Sfântul și Marele Sinod Panortodox, al tuturor Bisericilor Ortodoxe, a fost un deziderat pe care acestea l-au pregătit de foarte multă vreme. Primele pregătiri concrete au început demult, în 1961, deci cu 55 de ani în urmă. Locul inițial de întâlnire al Sinodului ar fi trebuit să fie biserica Sfânta Irina din Constantinopol. Acest loc a fost schimbat în ultimele momente înainte de începerea Sinodului în favoarea insulei Creta, care a mai fost gazdă a altor întâlniri teologice internaționale.”
Referitor la neparticiparea a patru Biserici Ortodoxe la Sinod: Bisericile din Antiohia, Rusia, Georgia și Bulgaria, pr. Fărtan a declarat: „A fost dureros să vezi insistențele paterne ale Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, din apelurile repetate către aceste Biserici, de a renunța la ne-participare, și invitațiile acestuia la dialog. Neparticiparea acestor Biserici a arătat că lumea creștină răsăriteană nu este, din păcate, pregătită pentru dialog nici pe plan intern. Boicotul nu este o soluție; este refuzul dialogului. Este o măsură de forță… Efectul acestor absențe a fost că, deși formal Sinodul s-a întrunit, în mod concret puterea lui decizională a fost minimalizată.”
„Această situație ne face să ne gândim la importanța unității Bisericii. Ne face să înțelegem valoarea inestimabilă pentru Biserică a slujirii petrine a Episcopului Romei. Universalitatea Bisericii, catolicitatea (‘sobornicitatea’ ei, cum le place unora să o numească) cere ca Sinodul să aibă un cap văzut, un lider care să exercite slujirea unității, așa cum a fost lăsat de Mântuitorul Isus Cristos.”
Părintele a comentat și documentul Sinodului dedicat Sacramentului Căsătoriei, din care în presa din România a ajuns doar una dintre piedicile la căsătorie: cea dintre ortodocși și neortodocși. „Chestiunea căsătoriilor mixte este una foarte delicată de-a lungul istoriei Bisericii. Deși căsătoriile între persoane provenind din diferite confesiuni religioase a fost o realitate, mai ales în zonele de întâlnire dintre culturi, încheierea acestor căsătorii nu a fost simplă. De cele mai multe ori convertirea uneia dintre părți a fost calea cea mai frecventată. Sinodul nu a făcut decât să pună în scris ceea ce deja știam și era prevăzut în canoanele precedente. Căsătoria între persoane de confesiuni diferite rămâne un impediment, dar unul pentru care se poate obține dispensă din partea Episcopului locului.”
„Problema cea mai mare”, a precizat pr. Fărtan, „este că între Bisericile Ortodoxe nu există unitate de opinii în ceea ce privește situația catolicilor. Aceste diferențe există nu numai între diferite Biserici Autocefale ci și de la o Episcopie ortodoxă la alta. Da, sunt locuri în care catolicii sunt socotiți ne-creștini pe considerentul că Sfintele Sacramente administrate de ne-ortodocși (uneori numiți și ‘eretici’) nu sunt valide; deci catolicii nu ar fi botezați valid și de aceea, pentru a fi creștini, trebuie re-botezați (!!!). Acest tipar de gândire se aplică pentru toate celelalte Sfinte Taine (Sacramente). În alte Biserici Ortodoxe, catolicii sunt considerați drept creștini ‘schismatici’ care pot fi primiți la deplina comuniune cu Biserica Ortodoxă prin Miruire în urma unei mărturisiri de credință ortodoxă care implică abjurarea concretă și nominală a Bisericii Catolice și a învățăturilor ei.”
„Situația este tragi-comică și, evident, incoerentă față de pozițiile publice de Biserici Surori pe care diferiți lideri ai Bisericilor Ortodoxe le profesează în întâlniri internaționale. Altceva se spune în public – altceva se face când se întorc acasă. Nu există soluții ‘centralizate’ pentru remedierea unor asemenea situații. Nu există for al Bisericii Ortodoxe care să reglementeze același lucru în toate Bisericile. Singurul for care ar fi putut să o facă – Sfântul și Marele Sinod Panortodox – a eșuat în a găsi o voce comună pentru toate Bisericile Ortodoxe.”
Referitor la noutățile pe care deciziile de la acest Sinod le vor aduce în relațiile dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Catolică din România, rectorul Misiunii Române Unite din Londra a declarat: „Personal nu cred că acest Sinod din Creta va schimba în vreun fel situația dintre Biserica Ortodoxă Română și Biserica Catolică din România. Nu cred că la nivel real se poate invoca Sinodul din Creta pentru vreo hotărâre. Sper ca evidența imposibilității organizării acestui Sinod să sporească în toți oroarea de dezbinare și dorința de unitate.”
De asemenea, nu crede că acest Sinod va aduce vreo schimbare pentru Biserica Ortodoxă Română în diaspora, deoarece „nu sunt hotărâri de luat pe baza Sinodului din Creta”. „Totuși aș vrea să sper că, în mod indirect, această întâlnire va aduce roade. Mi-aș dori ca noi toți să înțelegem cât de fragili suntem atunci când suntem izolați. Desfășurarea Sinodului din Creta ne poate face să înțelegem că avem nevoie de unitate creștină mai mult decât oricând. Că Biserica nu poate sta la mâna jocurilor și trendurilor geo-politice, ci are de dat un semnal luminos și mântuitor lumii. Că încrâncenarea și încremenirea în propriile poziții nu aduce rod și că Duhul Sfânt se arată în dialog frățesc.”
