Papa le spune tinerilor să se dea jos de pe canapeaua confortului
31.07.2016, Cracovia (Catholica) - Papa Francisc a provocat mulțimile impresionante de tineri la vigilia finală de la Ziua Mondială a Tineretului să se dea jos de pe „canapeaua” confortului și să răspundă la chemarea lui Cristos de a transforma lumea aflată în suferință. „Astăzi Isus, care este Calea, te cheamă să lași o amprentă care umple de viață istoria ta și pe aceea a atâtor altora”, le-a spus Papa celor aproximativ 1,6 milioane de persoane ce au participat la veghea de rugăciune de pe „Campus Misericordiae”, sâmbătă seara, 30 iulie a.c.
Pontiful a invitat ca răspunsul la această lume aflată în război să fie fraternitatea, comuniunea, familia. „Să sărbătorim faptul că venim din culturi diferite și ne unim pentru a ne ruga. Cel mai bun cuvânt al nostru, cel mai bun discurs al nostru este să ne unim în rugăciune.” Și a invitat ca în rugăciune tinerii să se identifice „cu aceia pentru care familia este un concept inexistent, casa numai un loc unde să doarmă și să mănânce, sau cu aceia care trăiesc în frica de a crede că greșelile și păcatele lor i-au eliminat definitiv”. La rugăciune tinerii s-au ridicat în picioare și s-au ținut de mâini.
După acest moment, Sfântul Părinte a amintit de apostoli înainte de Rusalii, stăpâniți de frica persecuției. „În acel context, s-a întâmplat ceva spectaculos, ceva grandios. A venit Duhul Sfânt și niște limbi ca de foc care s-au așezat peste fiecare dintre ei, determinându-i la o aventură pe care nu și-au imaginat-o niciodată. Lucrurile se schimbă complet!” A subliniat că frica are o „soră geamănă”: paralizia. „Paralizia ne face să pierdem gustul de a ne bucura de întâlnire, de prietenie, gustul de a visa împreună, de a merge cu ceilalți. Ne îndepărtează de ceilalți, ne împiedică să strângem mâna, așa cum am văzut [referire la momentul anterior de coreografie], toți închiși în acele mici cămăruțe de sticlă.”
A avertizat despre „o altă paralizie și mai periculoasă și adesea greu de identificat”, ce apare atunci când se confundă fericirea cu o canapea. „A crede că pentru a fi fericiți avem nevoie de o canapea bună. O canapea care să ne ajute să stăm comozi, liniștiți, foarte siguri. O canapea, ca acelea care există acum, moderne, inclusiv cu masaje pentru a dormi, care ne garantează ore de liniște pentru a ne transfera în lumea jocurilor vide și a petrece ore în fața computerului. O canapea împotriva oricărui tip de durere și teamă. O canapea care să ne facă să stăm închiși în casă fără a ne trudi și fără a ne preocupa. ‘Canapeaua-fericire’ este probabil paralizia tăcută care ne poate ruina mai mult, care poate ruina mai mult tinerețea.”
A explicat de ce este periculoasă această confuzie: „Pentru că puțin câte puțin, fără să ne dăm seama, ajungem adormiți, ajungem zăpăciți și aiuriți. Alaltăieri vorbeam despre tineri care ies la pensie la 20 de ani; astăzi vorbesc despre tineri adormiți, zăpăciți, aiuriți, în timp ce alții – probabil cei mai vii, dar nu cei mai buni – decid viitorul pentru noi. Cu siguranță, pentru mulți este mai ușor și avantajos să aibă tineri zăpăciți și aiuriți care confundă fericirea cu o canapea; pentru mulți acest lucru este mai potrivit decât să aibă tineri zvelți, doritori să răspundă, să răspundă la visul lui Dumnezeu și la toate aspirațiile inimii.”
„Adevărul este altul”, le-a spus Papa celor prezenți: „Dragi tineri, nu am venit pe lume pentru ‘a vegeta’, pentru a ne simți comozi, pentru a face din viață o canapea care să ne adoarmă; dimpotrivă, am venit pentru un alt lucru, pentru a lăsa o amprentă.” A subliniat că „Isus nu este Domnul confortului, al siguranței și al comodității. Pentru a-l urma pe Isus trebuie avută o doză de curaj, trebuie să te decizi să schimbi canapeaua cu o pereche de încălțări care să te ajute să mergi pe drumuri niciodată visate și nici măcar gândite, pe drumuri care pot deschide noi orizonturi, capabile să contagieze bucurie, acea bucurie care se naște din iubirea lui Dumnezeu, bucuria care lasă în inima ta fiecare gest, fiecare atitudine de milostivire.”
Pontiful i-a subliniat fiecărui tânăr în parte: „Dumnezeu așteaptă ceva de la tine, Dumnezeu vrea ceva de la tine, Dumnezeu te așteaptă pe tine. Dumnezeu vine să strice închiderile noastre, vine să deschidă porțile vieților noastre, ale viziunilor noastre, ale privirilor noastre. Dumnezeu vine să deschidă tot ceea ce te închide. Te invită să visezi, vrea să te facă să vezi că lumea cu tine poate să fie diferită. Așa este: dacă tu nu pui ceea ce este mai bun din tine, lumea nu va fi diferită. Este o provocare.” Și a reluat imaginea cu canapeaua, spunând că vremurile de astăzi au nevoie nu de tineri-canapea, ci de tineri cu încălțări, „cu ghete chiar”. „Acest timp acceptă numai jucători titulari pe teren; nu este loc pentru rezerve.”
A avertizat împotriva capcanei închiderii, spunând că tinerii pot da exemplu adulților prin modul în care au conviețuit în aceste zile, în multiculturalitatea întâlnirii. Și a invitat la zidirea de punți, prima fiind prin unirea mâinilor tinerilor prezenți pe „Campus Misericordiae”. Da, a admis Papa, există riscul ca întinzând mâna să rămâi cu ea în aer, „dar în viață trebuie riscat; cine nu riscă nu învinge”. Și a încheiat spunând: „Domnul să binecuvânteze visele voastre.”
Imagini
