Au fost beatificați patru călugări benedictini, martiri pentru Cristos
29.10.2016, Vatican (Catholica) - Sâmbătă, 29 octombrie, cu începere de la ora 11, a avut loc în Catedrala Almudena din Madrid, Sfânta Liturghie de beatificare a patru călugări benedictini, martirizați în timpul persecuției spaniole din 1936. Într-un interviu acordat postului Radio Vatican, Cardinalul Angelo Amato, prefect al Congregației pentru Cauzele Sfinților, a oferit un succint medalion spiritual al celor patru fericiți, pornind de la contextul istoric în care au fost uciși cei patru călugări, din ură față de credință.
„Ne aflăm în fața unuia dintre nenumăratele cazuri de masacru împotriva clerului catolic din perioada acelor triști ani de persecuție a Bisericii”, a spus pentru început prelatul. „Și cei patru fericiți au demonstrat că nu le este teamă de martiriu, primind moartea cu spirit de tărie creștină, de iertare și cu blândețe sufletească. Aveau foarte bine întipărite în minte recomandările Regulii benedictine, care îndeamnă: ‘Nu răspunde la rău cu rău, nu insulta, ci suportă cu răbdare jignirea altuia. Iubește-i pe dușmani. Nu blestema la rândul tău, ci mai curând binecuvântează-i pe cei care te blestemă. Suferă persecuția pentru dreptate.’ Astfel s-au comportat și martirii beatificați. Au fost împușcați în propria patrie, cu sânge rece, nu pentru că erau răufăcători, ci pentru că erau preoți. Unul dintre ei, părintele Antolín, care a scăpat cu viață în urma persecuției din Mexic, din 1918, a fost prins și dus la moarte împreună cu alte patru sute treizeci de persoane. În fața morții a strigat: ‘Trăiască Cristos Rege’.”
„Cum este posibil ca astfel de oameni, blânzi, neînarmați ți nevinovați să fie maltratați și uciși în mod atât de brutal?”, a fost întrebat Cardinalul, care a răspuns: „Aceasta este marea enigmă a răului care urâțește sufletul omenesc. Climatul socio-politic din anii ’30 ai secolului trecut, în Spania, a fost caracterizat de un val de teroare fără precedent împotriva Bisericii Catolice. Cred că, prin ochii credinței, se poate vedea în această oroare momentana supremație a împărăției celui rău – alcătuită din ură și conflicte – asupra împărăției lui Dumnezeu, un regat al păcii, dreptății și iubirii.”
Prelatul a explicat apoi de ce se redeschide această pagină dureroasă din istoria Bisericii: „Biserica face o nouă lectură a acelor ani sângeroși din două motive. În primul rând, pentru că dorește să păstreze memoria celor drepți, amintirea mărturiei lor în favoarea binelui. Cei patru călugări erau persoane bune și blânde. Despre părintele Iosif Anton Gómez (1891-1936), unul dintre biografii săi scrie că era o persoană surâzătoare, glumeață, cultă, generoasă față de ceilalți. Unul dintre martori istorisește că, la scaunul de spovadă, părintele Gómez era pentru suflete un maestru, un părinte, un sfânt. Și despre părintele Anatol Pablos (1871-1936) se spune că era călugăr în orice situație: în chilie, în confesional, în bibliotecă, fiind întotdeauna disponibil pentru numeroșii credincioși care-i cereau sfatul. În calitate de misionar în Mexic, a scăpat în mod miraculos de persecuția izbucnită în acea țară, în 1914.”
„Despre părintele Ioan Rafael Marian Alcocer Martinez (1889-1936) biografii evidențiază mai ales iubirea sa față de liturgie, deosebita sa cultura și talentul de scriitor și orator. Și părintele Ludovic Eulogiu Vidaurrázaga Gómez (1901-1936), cel mai tânăr dintre cei patru, avea un caracter nobil și sincer. Era un predicator apreciat și mai ales un apostol al Preasfintei Euharistii. Cei patru benedictini din Silos, din mănăstirea madrilenă Montserrat, se adaugă la cei 1600 de martiri spanioli beatificați de Biserică, începând din 1987. Este un lung șir de credincioși care și-au sacrificat viața pentru a împiedica decreștinarea Spaniei.”
Imagini
