Papa Francisc: A avea încredere în Dumnezeu însemnă a renunța la planurile noastre
26.01.2017, Vatican (Catholica) - Miercuri, 25 ianuarie 2017, în cadrul audienței generale, Papa Francisc a spus că a avea credință și încredere totală în Dumnezeu înseamnă a recunoaște faptul că El întotdeauna știe și dorește ceea ce este mai bine pentru noi, chiar dacă este greu să acceptăm aceasta, deoarece nu se aliniază cu propriile noastre planuri. „A avea încredere în Dumnezeu înseamnă a intra în planurile Lui fără a cere nimic, chiar acceptând că mântuirea și ajutorul Lui pot să vină la noi într-un mod diferit de așteptările noastre”. Cateheza Papei pentru audiența sa generală, desfășurată în Aula Paul al VI-lea, s-a centrat pe istoria Iuditei, din Vechiul Testament, o femeie care a fost „o mare eroină”, un excelent exemplu de virtuți ale credinței, speranței și încrederii.
În cartea care poartă numele Iuditei, „armata lui Nabucodonosor, sub conducerea generalului Holofern, asediază o cetate din Iudeea, Betulia, tăind alimentarea cu apă și slăbind astfel rezistența populației. Situația devine dramatică, până acolo încât locuitorii cetății se adresează bătrânilor cerând să capituleze în fața dușmanilor… Sfârșitul pare de acum inevitabil, capacitatea de a se încrede în Dumnezeu s-a epuizat. Și de câte ori noi ajungem la situații de limită în care nu simțim nici măcar capacitatea de a avea încredere în Domnul. Este o tentație urâtă!” În fața acestei disperări, „conducătorul poporului încearcă să propună un motiv de speranță: să mai reziste cinci zile, așteptând intervenția salvatoare a lui Dumnezeu. Dar este o speranță slabă”.
„În această situație apare pe scenă Iudita. Văduvă, femeie cu mare frumusețe și înțelepciune, ea vorbește poporului cu limbajul credinței. curajoasă, reproșează în față poporului: ‘Voi îl puneți la încercare pe Domnul atotputernic’… Așteptând mântuirea de la El, să-l invocăm spre ajutorul nostru și El va asculta glasul nostru, dacă îi va plăcea’. Este limbajul speranței. Să batem la ușile inimii lui Dumnezeu, El este Tată, El ne poate salva. Această femeie, văduvă, riscă să facă și o figură urâtă în fața celorlalți! Dar este curajoasă! Merge înainte! Aceasta este o opinie a mea: femeile sunt mai curajoase decât bărbații.”
Papa ne-a îndemnat „să nu punem niciodată condiții lui Dumnezeu și în schimb să lăsăm ca speranța să învingă temerile noastre… Noi cerem Domnului viață, sănătate, afecțiune, fericire; și este corect să facem aceasta, dar având conștiința că Dumnezeu știe să scoată viață și din moarte, că se poate experimenta pacea și în boli și că poate să fie seninătate și în singurătate și fericire și în plâns. Nu noi suntem cei care putem să-l învățăm pe Dumnezeu ceea ce trebuie să facă, ceea ce avem noi nevoie. El știe aceasta mai bine decât noi, și trebuie să ne încredem, deoarece căile Sale și gândurile Sale sunt diferite de ale noastre.”
Iudita ne arată calea încrederii, „a așteptării în pace, a rugăciunii și a ascultării. Este drumul speranței. Fără resemnări ușoare, făcând tot ceea ce stă în puterea noastră, dar rămânând mereu în cadrul voinței Domnului, pentru că – știm aceasta – s-a rugat mult, a vorbit mult poporului și apoi, curajoasă, a plecat, a căutat modul de a se apropia de conducătorul armatei și a reușit să-i taie capul. Este curajoasă în credință și în fapte. Și îl caută mereu pe Domnul! Iudita, de fapt, are un plan al său, îl realizează cu succes și duce poporul la victorie, dar mereu în atitudine de credință a celui care acceptă totul din mâna lui Dumnezeu, sigur fiind de bunătatea Sa.”
O femeie plină de credință și curaj „redă forță poporului său în pericol de moarte și îl conduce pe căile speranței, indicându-ni-le și nouă. Și noi, dacă facem un pic de amintire, de câte ori am auzit cuvinte înțelepte, curajoase, de la persoane umile, de la femei umile despre care cineva crede că – fără a le disprețui – ar fi neștiutoare… Dar sunt cuvinte ale înțelepciunii lui Dumnezeu! Cuvintele bunicelor… De câte ori bunicele știu să spună un cuvânt just, cuvântul de speranță, pentru că au experiența vieții, au suferit așa de mult, s-au încredințat lui Dumnezeu și Domnul oferă acest dar de a ne da sfatul de speranță. Și, mergând pe acele căi, va fi bucurie și lumină pascală a ne încredința Domnului cu cuvintele lui Isus: ‘Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voința mea, ci a ta să se facă’. Și aceasta este rugăciunea înțelepciunii, a încrederii și a speranței.”
