Papa Francisc în Egipt în 28 și 29 aprilie
18.03.2017, Vatican (Catholica) - În ceea ce va fi prima sa călătorie internațională din acest an, Papa Francisc va merge în Cairo, Egipt, în 28 și 29 aprilie, arătând că dialogul interreligios este o prioritate. Va vizita țara ca răspuns la invitația Sanctității Sale Papa Tawadros al II-lea și a Marelui Imam al Moscheii al-Azhar, șeicul Ahmed Mohamed el-Tayyib, precum și a președintelui egiptean Abdel Fattah el-Sisi și a Episcopilor Bisericii Catolice locale, se spune într-un comunicat de astăzi ai Vaticanului.
În timp ce programul detaliat al călătoriei papale urmează să apară în curând, aproape sigur va include o vizită la Universitatea Al-Azhar din Cairo, care este într-un parteneriat cu Vaticanul pentru discutarea modalităților de combatere a justificării religioase a violenței. Călătoria papală probabil va fi dedicată în cea mai mare parte dialogului interreligios dintre catolici și musulmani, în special pentru combaterea persecuției la care sunt supuși creștinii, fiind o continuare a dialogului început în februarie. Cardinalul Jean-Louis Tauran, președintele Consiliul Pontifical pentru Dialogul Interreligios, alături de secretarul dicasterului și de șeful biroului pentru islamism, au mers pe 24 februarie la Cairo pentru un seminar special organizat de Universitatea Al-Azhar. S-a discutat atunci despre fenomenul fanatismului, extremismului și violenței în numele religiei.
Persecutarea creștinilor este o problemă mai veche în Egipt, intensificarea atacurilor din ultima vreme fiind un motiv în plus de alarmare. În ultimele trei luni circa 40 de creștini au fost uciși în Egipt, declara recent Episcopul ortodox copt Angaelos. Cei mai mulți au murit în atacul cu bombă asupra Catedralei ortodoxe copte din Cairo, din luna decembrie. Statul Islamic a revendicat atacul, amenințând că va continua să îi vâneze pe „cruciații” creștini din Egipt. Și într-adevăr au mai fost omorâți și alți creștini, sute părăsindu-și casele. Societatea egipteană a fost profund șocată și de decapitarea a 20 de credincioși copți ortodocși și a unui însoțitor, tot de către ISIS, în februarie 2015. Când în 6 februarie a.c. Episcopii catolici copți au fost în Vatican pentru vizita ad limina, l-au informat pe Papa despre situația din țară și l-au invitat de asemenea.
Papa a primit invitație și de la președintele țării, precum și de la Marele Imam de Al-Azhar, Ahmed el-Tayyeb, care ocupă un rol prestigios în lumea musulmană sunnită. Acesta a făcut o vizită în Vatican pe 23 mai 2016, întâlnindu-se cu Papa Francisc, moment considerat ca fiind unul de mare importanță pentru relațiile dintre instituția Al-Azhar și Sfântul Scaun, relații ce s-au răcit după ce în 2011 musulmanii l-au acuzat pe Papa Benedict al XVI-lea de „interferențe” cu afacerile interne după ce a criticat un atac cu bombă, de Crăciun, asupra unei biserici din Alexandria. Dialogul pare deci reluat, momentul oficial probabil urmând să fie marcat de vizita papală de luna viitoare.
