Papa Francisc despre transmiterea credinței copiilor
26.03.2017, Milano (Catholica) - Stadionul Meazza-San Siro a fost gazda ultimului eveniment al vizitei de o zi a Papei Francisc în Milano. Aici s-a desfășurat întâlnirea cu circa 78.000 de persoane, printre care cateheți, voluntari, dar în special 45.000 de tineri care fie au primit Mirul, fie îl vor primi în curând, alături de părinți și de rude ale lor. Printre părinți s-au aflat și Monica și Alberto, părinți a trei copii, dintre care cea mai mică urmează să primească Sacramentul Mirului în toamnă. Ei l-au întrebat pe Pontif: „Cum să transmitem copiilor noștri frumusețea credinței? Uneori ni se pare așa de complicat să putem vorbi despre aceste lucruri fără să devenim plictisitori și banali sau, și mai rău, autoritari. Ce cuvinte trebuie folosite?”
Pontiful, care a avut întrebarea din timp, și-a construit răspunsul ca de obicei în trei puncte. Și a pornit cu o invitație: „amintiți-vă care au fost persoanele care au lăsat o amprentă în credința voastră și ce anume v-a rămas imprimat. Care sunt persoanele, situațiile, lucrurile care v-au ajutat să creșteți în credință, transmiterea credinței?” Și a oferit mărturia proprie, provocând aplauzele mulțimii, dat fiind că amintirile sale l-au întors în Lombardia: „Pe mine m-a ajutat să cred, să cresc mult în credință, un preot din Lodi, din Dieceza de Lodi; un bun preot care m-a botezat și apoi în timpul întregii mele vieți eu mergeam la el; în unele momente mai des, în altele mai puțin des…; și m-a însoțit până la intrarea în noviciat [la iezuiți]. Și asta v-o datorez vouă, lombarzilor, mulțumesc! Și nu uit niciodată de acel preot, niciodată, niciodată. Era un apostol al confesionalului, un apostol al confesionalului. Milostiv, bun, muncitor. Și astfel m-a ajutat să cresc.”
A explicat de ce acest exercițiu: căci „copiii noștri ne privesc continuu”, „chiar dacă nu ne dăm seama”. A explicat: „Copiii ne privesc și voi nu vă imaginați neliniștea pe care o simte un copil atunci când părinții se ceartă. Suferă! Și când părinții se despart, nota de plată o plătesc ei. Când se aduce un copil pe lume, trebuie să aveți conștiință despre asta: noi luăm responsabilitatea de a-l crește în credință pe acest copil.” A indicat spre exortația Amoris laetitia, primele capitole, despre iubire, despre căsătorie, și capitolul al patrulea care „este cu adevărat o cheie”. Și a continuat: „Dar nu uitați: când voi vă certați, copiii suferă și nu cresc în credință. Copiii cunosc bucuriile noastre, tristețile și preocupările noastre. Reușesc să capteze totul, își dau seama de tot și, dat fiind că sunt foarte, foarte intuitivi, trag concluziile lor și învățăturile lor. Știu când le întindem capcane și când nu. Știu asta. Sunt foarte șmecheri. De aceea, unul dintre primele lucruri pe care vi l-aș spune este: aveți grijă de ei, aveți grijă de inima lor, de bucuria lor, de speranța lor.”
Sfântul Părinte a continuat recomandând cu insistență o practică ce în țara lui se numește „dominguear”, adică „a petrece duminica împreună”. Concret a insistat ca după Liturghie părinții să meargă să se joace cu copiii. „Eu mereu îi întreb pe părinți, când îmi spun că își pierd răbdarea cu copiii, mai întâi întreb: ‘Dar câți sunt?’ – ‘Trei, patru’, îmi spun. Și le pun a doua întrebare: ‘Tu te joci cu copiii tăi?… Te joci?’ Și nu știu ce să răspundă. Părinții în aceste timpuri nu pot, sau au pierdut obișnuința de a se juca împreună cu copiii, de ‘a pierde timp’ cu copiii. Un tată mi-a spus odată: ‘Părinte, eu când plec ca să merg la muncă, încă ei sunt în pat, și când mă întorc seara târziu deja sunt la culcare. Îi văd numai în zilele de sărbătoare.’ Este urât! Această viață ne ia umanitatea! Dar țineți minte aceasta: a vă juca împreună cu copiii, ‘a pierde timp’ cu copiii înseamnă și a transmite credința. Este gratuitatea, gratuitatea lui Dumnezeu.”
Ultimul punct a fost o invitație la solidaritate. A istorist o întâmplare de când era la Buenos Aires, cu o mamă a trei copii, care, când un cerșetor i-a bătut la ușă, i-a pus pe copii să își dea din propria mâncare. Într-o altă zi, venind acasă, i-a găsit… patru, căci era și un cerșetor între ei. „A educa la solidaritate, adică la faptele de milostenie”, a fost îndemnul său.
