Hramul bisericii „Buna Vestire” din Râmnicu Sărat

27.03.2017, București (Catholica) - Vestea cea bună a neprihănitei zămisliri a fost sărbătorită sâmbătă, 25 martie a.c., de biserica romano-catolică din Râmnicu Sărat, jud. Buzău, cu smerenie și bucurie. Taina dumnezeiescului praznic, vestită de îngeri, închipuită de proroci și adusă la cunoștință întâi Fecioarei Preacurate și apoi lumii întregi, atât de dornice de mântuire, a adunat laolaltă, și anul acesta, preoți – Cazimir Budău, decan de Brăila; Dominic Hârja, paroh de Buzău; Dominic Soare, paroh de Călărași; Francisc Petruț, paroh de Romanu (BR); Gabriel Baconsca, vicar de Focșani -, invitați de alte confesiuni și enoriași din Râmnicu Sărat și Buzău.
Părintele Francisc Petruț a punctat, în predica sa, importanța veștii pe care Arhanghelul Gabriel o aduce Fecioarei Maria, veste nu numai a întrupării Fiului lui Dumnezeu, ci și a planului divin de mântuire a neamului omenesc. Cântarea „Un înger din ceruri, cu chip luminos” a adus vestirea cea peste măsură de emoționantă pentru inimile credincioșilor prezenți, în straie de sărbătoare, la celebrarea hramului bisericuței din Râmnic, al cărei paroh este părintele Pavel Encuță. „Te preamărim, luceafăr sfânt” a fost imnul cu care, în deschiderea sărbătorii, participanții la hram au dat slavă Fecioarei pline de har, comoara darurilor duhovnicești, salvatoarea noastră, a celor cu credință și evlavie.
Preablânda Fecioară a fost implorată să își manifeste, ca și până acum, mila pentru cei aflați în suferință, pentru cei slăbiți și îndurerați, pentru cei rătăciți spiritual, dar cu speranță în regăsirea drumului spre salvare și intrare în lumină, cu ajutorul divin al Maicii noastre, a tuturor. (Valeria Manta Tăicuțu pentru Angelus.com.ro)