Celebrarea Învierii la Catedrala Sf. Iosif (comunicat)

14.04.2017, București (Catholica) - După ce au participat la comemorarea intrării solemne a lui Isus în Ierusalim, în Duminica Floriilor, și au comemorat Patima și Moartea Domnului, în timpul Săptămânii Sfinte, credincioșii din Arhidieceza Romano-Catolică de București se pregătesc să îl întâmpine pe Cristos Cel Înviat.
La Catedrala Sfântul Iosif din București, celebrarea Învierii Domnului va fi prezidată sâmbătă, 15 aprilie, la ora 23:00, de către de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit. Ritualul va începe în fața bisericii catedrale, prin binecuvântarea focului și aprinderea lumânării pascale, simbol al luminii lui Cristos cel Înviat. Timp de aproape o oră, lecturile din Vechiul și Noul Testament le vor aminti credincioșilor făgăduința lui Dumnezeu, Creator și Mântuitor, de a fi mereu alături de om, o făgăduință ce culminează cu Vestirea Învierii. Puțin timp înainte de miezul nopții, clopotele vor bate din nou, după o tăcere de trei zile. Tot atunci, pentru prima oară, după 40 de zile de post, se va intona cântarea „Aleluia”. Acest cuvânt ebraic, care înseamnă „Lăudați pe Domnul”, devine, începând cu această noapte, o invitație la mărirea lui Dumnezeu, invitație ce trece din gură în gură, de la inimă la inimă.
Lumânarea pascală, cufundată în apa botezului, amintește faptul că prin Botez fiecare creștin moare și învie odată cu Cristos. Făcută din ceară albă, lumânarea are trasat pe ea semnul crucii. Chiar la începutul celebrării, deasupra acestei cruci este înscrisă litera grecească Alpha iar dedesubt Omega, prima și ultima literă din alfabetul grecesc. Cele 4 cifre ale anului sunt trecute între brațele crucii. Lumânarea este simbolul prezenței permanente a lui Cristos, care a fost, este și va rămâne de-a pururi alături de om.
Cu ocazia solemnității Învierii Domnului, Arhiepiscopul Mitropolit Ioan Robu le-a adresat credincioșilor din Arhidieceza Romano-Catolică de București o Scrisoare Pastorală, în care explică cele patru momente principale ale Vigiliei Pascale – celebrarea din Noaptea Învierii: Ceremonia luminii, Liturgia Cuvântului, Liturgia Botezului și Liturgia Euharistică. Totodată, Înaltpreasfințitul Ioan le-a adresat un mesaj video tuturor creștinilor, care în acest an sărbătoresc împreună Învierea Domnului. Arhiepiscopul amintește că atunci când recităm Crezul, la Sfânta Liturghie, sau în afara ei, noi spunem că Isus este Dumnezeu din Dumnezeu și lumină din lumină.
„Sărbătoarea Învierii Domnului confirmă acest adevăr de credință. Isus, Dumnezeu din Dumnezeu, nu putea să fie învins de puterea morții. Isus, lumină din lumină, nu putea să fie reținut de întunericul mormântului. Și este frumoasă clipa aceea din Noaptea Învierii, când aprindem lumânările de la Lumânarea Pascală, de la lumânarea episcopului sau a preotului, lumânare care este semnul lui Isus cel Înviat. Atunci, Isus ne împărtășește cu lumina Sa, și noi purtăm în mâinile noastre și în inima noastră lumina lui Cristos Înviat, lumină care poate să împrăștie tot întunericul din noi, întunericul ispitelor, al îndoielilor, al descurajărilor, întunericul supărărilor, al oboselilor, al dezbinărilor. Sau, cum spune imnul vestirii Învierii lui Cristos: lumina aceasta, a Celui Înviat «șterge fărădelegile, spală orice vină, celui căzut în păcate îi redă nevinovăția, celui întristat bucuria»”.
Excelența Sa urează tuturor creștinilor „sărbători binecuvântate pascale, în pace și bucurie”, și îndeamnă ca, în această sărbătoare de Paști, „să-i încredințăm Mântuitorului Înviat familiile noastre, comunitățile noastre din sate și orașe, să-i încredințăm țara noastră și lumea întreagă, ca împreună, cu toții, să mergem în lumina Celui Înviat spre adevăratul nostru bine și spre mântuirea cea veșnică”. Duminică, 16 aprilie 2017, Ziua Învierii Domnului, Sfânta Liturghie solemnă va fi celebrată în Catedrala Sf. Iosif la ora 10.30, și va fi prezidată de Mons. Miguel Maury Buendía, Nunțiu Apostolic în România. (Biroul de presă al Arhidiecezei de București)
