Anunțuri din Dieceza de Timișoara

27.04.2017, (Catholica) - 1. Consacrarea festivă a Catedralei Episcopale din Timișoara s-a făcut la 24 aprilie 1803 prin episcopul de Cenad Ladislau Kőszeghy. În fiecare an acest eveniment este marcat prin pelerinajele preoților și credincioșilor celor trei arhidiaconate ale Diecezei noastre la Domul din Piața Unirii. Sâmbătă, 29 aprilie 2017 începând cu orele 11.00 în Catedrala Episcopală Romano-Catolică din Timișoara Excelența Sa Martin Roos, Episcop diecezan de Timișoara, va celebra o Sfântă Liturghie solemnă cu participarea Capitlului Catedral și a pelerinilor Arhidiaconatului de Timiș, Arhidiaconatului de Mureș și Arhidiaconatului Montan. Pelerinajul va reuni credincioși și preoți din cele 73 de parohii ale Diecezei de Timișoara, credincioșii aici sosiți reprezentând diferitele etnii care trăiesc în această zonă: români, maghiari, germani, bulgari, croați, slovaci și cehi.
2. Duminică, 30 aprilie 2017, pr. Dumitresc Mihai Titus, decan, paroh al bisericii romano-catolice din Lugoj, va sărbători aniversarea a 25 de ani de la hirotonirea întru preot. Sfânta Liturghie de mulțumire va fi celebrată începând cu orele 18.00 în biserica locală.
3. Duminică, 7 mai 2017 începând cu orele 18.00 în biserica Ordinului Piarist din Timișoara va avea loc o Liturghie de mulțumire celebrată de către pr. László Túry, preposit mare emerit al Capitlului Catedral din Timișoara, arhidiacon și paroh emerit cu ocazia aniversării a 60 de ani de la hirotonirea întru preot. La acest eveniment solemn sunt așteptați preoți și credincioși.
Pr. László Túry s-a născut pe 7 mai 1928 în localitatea Dejan, județul Timiș. A absolvit în anul 1948 Liceul Piarist din Timișoara. În data de 28 aprilie 1957 a fost hirotonit întru preot la Alba Iulia de către episcopul Márton Áron. Au urmat mai mulți ani de muncă pastorală în comunitățile din Sînpetru German și Aradul Nou. Ca paroh a activat în parohiile din Beba Veche, Dorobanți și Chișoda. A fost numit decan, arhidiacon și preposit mare al Capitlului Catedral din Timișoara. Începând cu anul 2009 și până în prezent pr. László Túry locuiește în Centrul Caritas din Ciacova.
Birou de presă al Episcopiei Romano Catolice de Timișoara
(Sipos Enikő, referent de presă al Episcopiei)
Tel. 0256/221115, e-mail: eniko_sipos@ymail.com

Părintele decan, paroh al bisericii romano-catolica din Lugoj, Dumitresc Mihai Titus, v-a celebra Sfânta Liturghie de mulțumire, duminică, 30 aprilie, la ora 17:00.