90 de copii au făcut Prima Sfântă Împărtășanie la Bacău

02.05.2017, Bacău (Catholica) - Duminică, 30 aprilie 2017, 90 de copii din parohia „Sfântul Nicolae” din Bacău au primit pentru prima dată Sfânta Euharistie. Într-o atmosferă de sărbătoare, Sfânta Liturghie a început la ora 10.30, cei 90 de copii venind în procesiune împreună cu preoții și cateheții lor. Hăinuțele albe au arătat curăția sufletească pe care au dobândit-o o dată cu Sacramentul Spovezii. Dorința copiilor de a-l primi pe Isus s-a văzut și din participarea de la Sfânta Liturghie: ei au cântat din toată inima și s-au rugat alături de părinții și rudele lor.
Părintele decan Isidor Dâscă a prezidat Sfânta Liturghie împreună cu părintele Paul Căliman și cu părintele Leonard Farcaș, preoții care s-au ocupat de pregătirea copiilor. După salutul de început al părintelui Isidor, o mamă, un naș de botez și un copil au luat cuvântul cerând de la părintele paroh și decan celebrarea Sfintei Liturghii și primirea primei Sfintei Împărtășanii ca o încununarea a pregătirii copiilor, a educației religioase primită de la părinți și a nașilor care le-au fost alături încă de la Botez. În cadrul predicii, părintele Isidor le-a arătat copiilor că și viața sufletească este la fel de importantă ca viața trupească și cea intelectuală și i-a responsabilizat pe părinți pentru a continua această creștere în credință a copiilor prin apropierea de sfintele sacramente și prin exemplul personal.
În momentul reînnoirii făgăduințelor de la Botez, toți copiii, având lumânările aprinse, semn al credinței primite la Botez care a fost păstrată vie, au mărturisit din toată inima credința în Dumnezeu Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt și și-au exprimat dorința de a crede în prezența reală a lui Isus în sfânta Euharistie, a participa la sfânta Liturghie cu evlavie în mod frecvent și a-l primi ca pe o adevărată hrană sufletească. Înainte de momentul solemn al primirii Sfintei Împărtășanii, fiecare copil a venit în față și, cu mâna pe Sfânta Scriptură și pe cruce, și-a exprimat lepădarea de Satana și oferirea cu totul lui Cristos.
La sfârșitul acestei sărbători solemne, trei copii și-au exprimat mulțumirea în numele tuturor: în primul rând față de Isus pe care l-au primit în inimile lor imaculate, apoi față de părintele decan care l-a oferit pe Cristos celebrând jertfa Sfintei Liturghii, preoților, profesoarelor de religie și surorilor care i-au introdus în tainele credinței și, nu în ultimul rând, părinților care și-au văzut încununat efortul de a-l face cunoscut pe Dumnezeu și bucuria ca și copii lor să-l primească pe Cristos cel mort și înviat pe care îl mărturisesc în credință. Frumusețea și inocența care s-au citit pe chipurile pline de zâmbete ale copiilor sunt o consecință a frumuseții interioare dobândită prin primirea cu entuziasm și emoție a sfintelor sacramente. (pr. Paul Căliman pentru Ercis.ro)

Impresionant! Felicitari parinților, copiilor si celor ce s-au ocupat de ei pentru acest eveniment, cel mai important pentru un creștin!